Cu prilejul ceremoniei de schimbare a Comandantului Forţei de Jandarmerie Europene (EUROGENDFOR), inspectorul general al Jandarmeriei Române a transmis din partea domnului Gabriel OPREA, prim-ministru interimar al Guvernului României, viceprim-ministru pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, aprecierile pentru buna cooperare dintre forţele de jandarmerie din Europa, subliniind angajamentul ferm pe care România şi l-a asumat la preluarea preşedinţiei acestui for internaţional, în acest an.
Ceremonia a fost organizată vineri, 26 iunie a.c., la Vicenza (Italia), fiind prezidată de inspectorul general al Jandarmeriei Române general-maior dr. Mircea OLARU, în calitate de preşedinte al Comitetului Interministerial de Nivel Înalt al EUROGENDFOR – CIMIN.
În cadrul ceremoniei, funcţia de comandant al EUROGENDFOR a fost predată de domnul colonel Francisco ESTEBAN PEREZ (din Garda Civilă Spaniolă) domnului colonel Philippe RIO (din Jandarmeria Franceză).
În discursul susţinut cu acest prilej, domnul general-maior dr. Mircea OLARU a mulţumit domnului colonel Francisco ESTEBAN PEREZ pentru activitatea desfăşurată în ultimii 2 ani, în special pentru coordonarea misiunilor EUROGENDFOR din Afganistan, Mali şi Republica Centrafricană.
Totodată, au fost conferite post mortem 3 medalii ale EUROGENDFOR pentru trei jandarmi, doi din Spania şi unul din Italia, care şi-au pierdut viaţa în misiunea desfăşurată în Afganistan.
La activitate au participat reprezentanţi ai celor 7 state membre cu drepturi depline ale EUROGENDFOR (Franţa, Italia, Olanda, Spania, Portugalia, Polonia şi România). De asemenea, ceremonia s-a bucurat de prezenţa unor delegaţii din Lituania – membru partener şi din Turcia – membru observator, precum şi a unor oficialităţi locale şi diplomaţi străini.
M.N