Ieri-dimineaţă, efective ale Jandarmeriei Argeş au participat la o acţiune comună de control în colaborare cu reprezentanţi din cadrul Distribuţie Energie Oltenia pentru prevenirea şi combaterea sustragerilor de energie electrică. Verificările s-au desfăşurat pe raza comunelor Mălureni şi Miceşti, prilej cu care au fost identificate două imobile branşate ilegal la reţeaua de electricitate. Sprijiniţi de trupele de jandarmi, reprezentanţii furnizorului de electricitate au dezafectat improvizaţiile, iar jandarmii au întocmit documentele de constatare a faptelor. Cele două dosare penale au fost înaintate organelor de poliţie abilitate să continue cercetările.