Acasă / SOCIAL / Jandarmii argeşeni alături de Organizaţia Naţională Cercetaşii României

Jandarmii argeşeni alături de Organizaţia Naţională Cercetaşii României

ijj arges (2)

În perioada 1-3 februarie, a.c., jandarmii argeşeni au participat la proiectul Şcoala de Iarnă „Fulg de Nea” – ediţia a 12-a, desfăşurat de către Organizaţia Naţională Cercetaşii României la Cabana Voina din masivul Iezer – Păpuşa. Pe parcursul celor trei zile, jandarmii au avut ocazia de a le prezenta celor 80 de tineri cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani, teme preventiv-educative, principalele misiuni ale Jandarmeriei Române în mediul montan şi regulile de respectat pe traseele turistice. De asemenea, tinerii au fost însoţiţi de jandarmi pe un traseu turistic montan, unde au aplicat regulile învăţate anterior. În ultima zi a Şcolii de iarnă, jandarmii argeşeni le-au prezentat tinerilor dotarea cu tehnică şi materiale a posturilor montate şi au organizat un rapel, unde copiii au avut ocazia să simtă pe propria piele ce înseamnă să cobori de pe munte în condiţii de iarnă. La această activitate au participat şi reprezentanţi ai Salvamont România, Formaţiunea Câmpulung care, la rândul lor, au prezentat tinerilor principalele atribuţii pe care aceştia le au şi au organizat activităţi practice de căutare a unor persoane care au fost surprinse de avalanşă. La sfârşitul celor trei zile, copiii s-au declarat mulţumiţi că au putut învăţa de la adevăraţi profesionişti ce au de făcut atunci când se deplasează pe munte şi au promis că se vor întoarce. Jandarmeria Argeş mulţumeşte Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României pentru iniţiativă şi pentru invitaţia de a participa la aceste activităţi.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Filarmonica-Pitești

Prețurile biletelor și al abonamentelor rămân neschimbate, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești pune în vânzare, miercuri, 8 ianuarie 2025, de la ora 8.00, la sediul ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar