Cantitatea de 25,449 metri cubi lemn rotund molid și autocamionul folosit la transportul ilegal al acesteia au fost ridicate în vederea confiscării ieri, 09 august a.c., de către jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Arefu.
Astfel, în jurul orei 10.30, jandarmii aflați în serviciul de patrulare pe raza localității Arefu, în zona Vidruța s-au intersectat cu un autocamion care transporta material lemnos rotund, de esență molid.
În urma verificării transportului în aplicația SUMAL 2.0 CONTROL s-a constatat faptul că acesta era avizat, însă, deși camionul se afla în mișcare, în aplicație figura cu statusul AVIZ-ÎNREGISTRARE.
În urma verificării avizului în format letric au observat că acesta nu era ștampilat de către firma pentru care se efectua transportul.
Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit actele de sesizare cu privire la fapta de “transport de material lemnos fără documente de însoțire” în conformitate cu art. 68 din Legea 46/2008 – Codul Silvic.
Atât materialul lemnos, cât și autocamionul folosit la transportul acestuia, împreună cu documentele de constatare au fost înaintate organelor competente în vederea efectuării cercetării penale.
Acasă / EVENIMENT / Jandarmii argeșeni au „ajutat” un transportator să rămână și fără camion și fără lemnele transportate ilegal
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...