Acasă / EVENIMENT / Jandarmii i-au sprijinit pe specialiştii CEZ la locuinţele racordată ilegal din Merişani, satul Vâlcelele

Jandarmii i-au sprijinit pe specialiştii CEZ la locuinţele racordată ilegal din Merişani, satul Vâlcelele

ControaleTiganie01Periodic, specialişti ai distribuitorului de energie electrică organizează acţiuni pentru depistarea hoţilor de energie. Nu este o misiune uşoară fiindcă, uneori, oamenii devin agresivi cu echipele care îi debranşează de la reţea şi tocmai de aceea apelează la sprijinul oamenilor legii.O astfel de activitate a avut loc ieri-dimineaţă la Merişani, satul Vâlcelele, fiind vizate locuinţe ale romilor din localitate. Reprezentanţii CEZ Distribuţie Oltenia nu au mers singuri, ci însoţiţi de trupe ale Jandarmeriei Argeş, ale secţiei rurale şi postului comunal de poliţie. Cu acest prilej au fost depistate 10 situaţii în care romii îşi racordaseră ilegal casele la reţeaua electrică folosind instalaţii artizanale. În toate cazurile au fost deschise dosare penale pentru comiterea infracţiunilor de furt şi folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea dispozitivelor de măsurare a consumului (contori adică).Nu este prima dată când jandarmii, poliţiştii şi specialiştii CEZ îi „calcă” pe romii din Vâlcelele. Dacă de lege nu le este frică, oamenii ar trebui să se teamă pentru vieţile lor. Potrivit reprezentanţilor furnizorului de electricitate, fenomenul a luat amploare şi este foarte important de precizat că acesta prezintă pericol major de incendii, daune materiale şi chiar pierderi de vieţi omeneşti. De asemenea, în conformitate cu prevederile noului Cod Penal fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani sau amendă, amenzile fiind stabilite de instanţa de judecată după caz. Din statisticile companiei de electricitate rezultă că judeţul Dolj este pe primul loc din ţară în ceea ce priveşte sustragerile de energie electrică, urmat de Argeş, Olt, Teleorman, Vâlcea, Mehedinţi şi Gorj.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar