Doi copii au fost amenințați cu bătaia și moartea de un bărbat timp de o săptămână ca să-i dea diverse sume de bani pentru o aşa-zisă protecție. Aşa cum am relatat luna trecută, individul a profitat de naivitatea unui elev de 17 și a unui tânăr de 21 de ani, pe care timp de câteva zile i-a urmărit amenințându-i atât la telefon, cât și pe stradă cu acte de violenţă pentru a-i da câte o mie de lei fiecare. Ca să scape, victimele și-au amanetat telefoanele şi i-au dat banii şantajistului care s-a făcut nevăzut.
Observând lipsa telefoanelor, părinţii celor doi i-au întrebat ce s-a întâmplat, au aflat povestea şi au anunţat autoritățile. Oamenii legii l-au identificat în scurt timp pe agresor și l-au dus la audieri, iar ulterior magistrații au decis să îl trimită în arest preventiv pentru 30 de zile.
„Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru șantaj și complicitate la șantaj. Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 12 – 19 iulie, Alexandru Ionuţ B., 22 de ani, din Pitești, ar fi amenințat cu acte de violență doi minori de 17 ani și un alt tânăr de 21 de ani, în scopul obținerii de foloase materiale, determinând persoanele vătămate să își amaneteze telefoanele mobile astfel obținând 1.400 de lei. La două dintre fapte a participat și un minor de 15 ani. Reamintim că, în ziua de 27 iulie, tânărul de 22 de ani a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, ulterior fiind prezentat instanție care a dispus măsura arestului preventiv”, a transmis poliţia judeţeană.
Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată”, a transmis poliţia judeţeană.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...