„Judeţeanul” a refuzat să facă teste HPV şi Babeş Papanicolau
Continuă Programul de prevenție a cancerului de col uterin în judeţ, iar Unitatea Mobilă de Screening a făcut două tipuri de teste, HPV și Babeș Papanicolau, analize care, în mediul privat, sunt costisitoare și care, prin acest program de screening au fost efectuate gratuit. Au fost testate aproape 2.300 de femei. De acum, sunt funcționale trei centre fixe de testare la Câmpulung, Curtea de Argeș și Costești, ele fiind localizate în spitalele din aceste orașe. Cu toate acestea, între Instituţia Prefectului şi Spitalul Judeţean au apărut tensiuni, întrucât conducerea unităţii a refuzat să participe la program.
„Testarea Babeș Papanicolau și HPV este gratuită în trei centre din Argeș dar refuzată la Spitalul de Urgență Pitești. Îi solicit președintelui PSD Argeș și al CJ Argeș, Ion Mînzînă, să ia măsuri cu acest spital. Este absolut inadmisibil ca în Pitești, acolo unde a existat cel mai mare interes pentru testare, să nu existe un astfel de centru. Conducerea Spitalului Județean de Urgență i-a refuzat pe medicii care se ocupă de Program și nu a fost interesată de testările gratuite. O consider o palmă dată de Consiliul Județean Argeș, de conducerea PSD, oamenilor din acest județ. Le transmit domnilor de la PSD să pună mâna să ia măsuri cu Spitalul de Urgență. Puține femei își permit să facă aceste analize în regim privat acolo unde costă 400 de lei. Iar dreptul de a le face fără bani le este refuzat”, a declarat prefectul Radu Perianu.
Citeşte şi ...
ISU Argeș : Avertizare meteorologică! Cod portocaliu!
Pana mâine, 26 decembrie, ora 08:00, o parte a județului nostru se află sub incidența ...