În cursul zilei de duminică, agenţii Secţiei de Poliţie Rurală Poiana Lacului aflaţi în misiune pe raza comunei Cocu au tras pe dreapta un autoturism şi i-au cerut celui de la volan documentele la control. Este vorba despre Daniel A., de 39 de ani, din Miceşti, iar din primele date s-a constatat că bărbatul se urcase la volan deşi avea dreptul de a conduce suspendat. Din acest motiv în cauză a fost deschis dosar penal pentru conducere fără permis. În plus, oamenii legii au mai stabilit că împricinatul avea o concentraţie de alcool de 0,20 mg/l de alcool pur în aerul expirat şi că asigurarea obligatorie de răspundere civilă era expirată. Întrucât ambele fapte constituie contravenţie, bărbatul a fost amendat cu 2.305 lei.
La rândul lor, poliţiltii Secţiei 3 Piteşti au depistat un flăcău în vârstă de 18 ani, din Câmpulung, care circula la volanul unui autoturism pe strada Târgu din Vale din Piteşti având dreptul de a conduce suspendat. La rândul lor, poliţiştii Formaţiunii Rutiere Mioveni au depistat un bărbat de 28 de ani, din Ţiţeşti, care se afla la volanul unui autoturism ce circula pe strada I.C. Brătianu din oraşul precizat deşi nu deţine permis de conducere. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale şi cercetările continuă.
Tag-uri- . 24 A amenda autoturism foto fotopress fotopress-24 fotopress-24.ro mioveni r
Citeşte şi ...
Incendiut la un depozit materiale în comuna Bradu, strada Drumul 23
Intervin pompierii cu cinci autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD de prim ajutopr calificat și ...