Lecţia despre super-eroi

Sunt asistent social. O meserie în care provocările nu se lasă prea mult aşteptate iar uneori decizia pe care o iei poate schimba pentru totdeauna soarta unui copil sau a familiei lui.
Am în faţă un copil care a spus unui prieten că va lua o decizie radicală şi definitivă faţă de viaţă lui,că s-a plictisit de această lume şi vrea să plece departe! Iată-mă în faţă copilului încercând să-l trag de limba să văd cât de serios a fost cu ce a spus în glumă, sau poate în serios. E treaba mea să aflu. Unul dintre părinţi este deja acolo. A ajuns prea devreme, înainte de a-şi vedea fiul adolescent. E un decembrie cu o ploaie de îţi intră în oase, frigul şi aşteptarea face ca secundele şi apoi minutele să pară ore. Copilul tace. Am zis, Ok, hai să intrăm în casă. Mă duc duc în camera lui,dezastru. Jucării aruncate pe jos, fulgi de cereale, patul cu aşternuturile mototolite, o fotografie cu o tânăra frumoasă cu părul răsfirat şi zâmbind într-o ramă pe masă. Mama lui. Se aşează pe marginea patului cu mâinile în poală şi îşi aţinteşte privirea în podea. Îmi răspunde monosilabic la întrebări sau deloc. Aici era nevoie de psiholog, ori că să vină unul, eu trebuie să fac un referat… şi asta poate dura o zi, două. Dacă mâine va fi prea târziu? Nu ştiu de ce să mă agăţ, simt că patinez la propriu. Sau că mă prăbuşesc. La un moment dat văd un puzzle cu Spider-Man într-un colţ al camerei, apoi câteva cărţi de colorat cu acelaşi om păianjen şi chiar un DVD cu Iron Man. Ok, ok, de Spider-Man sigur mai ştiu câte ceva, cu Iron Man nu am avut niciodată răbdare să văd un film până la capăt.Deci, părând surprins “Wow, ce tare, îţi place Spider-Man? Şi mie… îţi place filmul, sau aşa în general de el?” Niciun răspuns. Eu, luând în mână un un tricou destul de ponosit cu acelaşi personaj executând o acrobaţie în aer “Da, da, mie îmi place pentru că este un super-erou. Întotdeauna reuşeşte să îi învingă pe băieţii răi şi la final totul se termină cu bine…” Nimic din partea lui.
Încerc să fac o glumă… “Şi, la final se împacă cu faţă, o sărută… şi rămâne cu ea” El zâmbeşte. Simt o ironie în zâmbetul lui care îmi îngheaţă sângele.
Mă scutur parcă şi îi pun întrebarea finală: “Te rog spune-mi de ce îţi place Spider-Man?” Tăcere. Continui, fără a mă mai aştepta la un răspuns: “Ai vrea să fii că el?” când mă pregăteam să capitulez, puştiul îşi ridică privirea şi îmi răspunde stins “Dar sunt într-un fel că el!” Sunt fericit, l-am prins, am de ce să mă agăţ în discuţie. Copilul repeta calm şi arucandu-şi iar privirea în gol “Sunt într-un fel că el, nici el nu are mamă”. Mi-a căzut telefonul din mâna. Drumul spre casă, câteva ore mai târziu am simţit ca şi cum aş căra nişte bolovani în cârca. Cum de nu m-am gândit la asta? Am trecut prin faţa ochilor şi pe Batman, Super-Man, pe Iron-Man, Harry Potter, până şi mai noul Luke Skywalker, că tot s-a lansat de curând o nouă serie a filmului, sunt orfani. Şi cred că mai toţi super eroii care ne-au marcat cumva copilăria. Absolut toţi. Toţi au trecut printr-o tragedie familială înainte de a-şi descoperi super-puterile care apoi au marcat generaţii. Să fie vreo legătură directă între o tragedie şi o superputere din’năuntrul nostru pe care o aflăm abia după ce pierdem definitiv ceva atât de important cum ar fi părintele care ne-a dat naştere?Cu aceste gânduri mă pun la masă mai târziu ca de obicei, mai trist şi cu gândul la micul meu supererou care mi-a revelat un adevăr care mă pune în faţă unei alegeri interesante. Cu gândul la el, şi la teama de a nu pune în practică ceea ce a scris în dimineaţa respectivă pe coala de hârtie, îl întreb pe fiul meu de 6 ani, în glumă, încercând să îmi abat gândul de la norii care mi-se adunau deasupra minţii. “Tati, care este super-eroul tău preferat?”. Ştiam că îi plac maşinile de spălat sau pinguinii din Madagascar, uneori personaje cu animale, dar de supereroi nu am discutat cu adevărat niciodată.
El mă priveşte iniţial mirat, apoi îşi ia faţă aceea serioasă pe care şi-o pune de fiecare dată când are ceva important de spus: “Eroul meu preferat… lasă-mă să mă gândesc…. Da, eroul meu preferat eşti tu!”
Îmi rămâne mâncarea în gât, tuşesc sec, beau un pahar cu apă şi repet întrebarea “Nu, nu, un super-erou, de genul Spiderman sau Superman… sau ştii tu… Jake din Avatar… ştii tu, din acela care salvează lumea!” Îmi zice fără să se gândească prea mult, cu aceeaşi figura “Da, tu eşti, ştii mai ales atunci când ajutai copiii săraci, când le dădeai cadouri…”.De data asta mi-am întors privirea să nu îmi vadă ochii. Mi-a fost greu să-mi opresc o lacrimă şi apoi mi-am dres vocea… “Bine Bogdan, dacă zici tu…” Nu ascund ruşinea care m-a cuprins năpădindu-mă imagini în care mă răstesc la el, ridic vocea, sau am o atitudine şi comportament de super anti-erou, cel puţin pentru el. Başca justificări că sunt stresat, nu am timp şi câte şi mai câte… Asta mi-a venit în minte, şi cu toate astea, încă mai sunt un erou pentru el… încă.Mă îndrept spre laptop, îl deschid, şi îl chem lângă mine. Un sentiment de gratitudine şi mulţumire sufletească m-a străpuns şi m-am lăsat pe spătarul scaunului zâmbind. Îl iau pe Bogdan în poală, şi îi arăt câteva imagini cu Super eroi.
“Tati, pentru mine, ei sunt super-eroi! Ei au curaj, cred că pot face această lume mai bună şi chiar o fac.” Bogdan, tresare şi îndreaptă degetul spre monitor… zice: “Păi, îl cunosc pe acesta, este domnul acela de la televizor… Cristi Bumbenici… şi doamna această este doamna care mi-a arată maşină de spălat la serviciu, Nico Voiculeţ, şi… prietenul tău care mi-a dat ursul de ziua mea…Augustin Ciurezu, şi… şi…prietenul tău Mihai Savu de la teatrul pentru copii… ”Şi… şi mulţi, mulţi alţii. Lumea e plină de eroi. Ştiuţi şi neştiuţi. Cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi. Când un copil care speră un an de zile să primească un cadou de Crăciun, printre altele, aştepta o minune sau un super erou care să îi asculte dorinţa şi să i-o îndeplinească. Uneori părinţii nu pot face asta. Şi atunci apar aceşti super-eroi. Ei văd dincolo de garduri şi de gânduri şi de aparenţe şi de cuvinte. Ei văd cu un fel de raze X precum Cyclops din X-Men dincolo de aparenţe în sufletul celor care uneori poate fi schimbat pentru totdeauna. Şi atunci unul din 10 sau unul din 100 de copii spune “Când mă voi face mare, vreau să fiu şi eu un super-erou!”
Ce s-a întâmplat de 5 ani în cadrul campaniei “Crăciunul într-o Cutie de Pantofi” nu a avut legătură cu oferirea de cadouri de Crăciun. A fost o punte de legătură între copii şi oameni care iubesc şi vor să ofere, şi copii care au nevoie de speranţa şi încredere. Super eroi fac posibilă legătură dintre unii şi alţii. Ei nu au sărbători, nu au familie când toţi stau în jurul mesei de Crăciun, nu au libertatea de a se bucura de o vacanţă sau un film în faţa televizorului la un ceai sau un vin fiert.Au însă inima împăcată că au fost pentru încă un an super-eroi pentru mii de copii, şi poate unul, doi, o sută sau două sute dintre copii vor avea un nou reper în viaţă începând din ziua în care au aflat că dorinţa lor de a avea un cadou de Crăciun le-a fost îndeplinită.Mulţumesc din inima super-eroilor mei de anul acesta care au avut curajul, puterea şi dragostea de a duce mai departe visul în care am crezut şi eu şi au făcut-o mai bine decât oricând! Dragoş Dogaru, Georgian Calină, Mihai Neacşu, Adriana Penescu, Gabriel Marian Taragoi, Mihaela Toma şi mulţi, mulţi alţii…Mulţumesc din suflet supe-eroilor care m-au învăţat lecţia devenirii personale şi profesionale iar o bucăţică din ceea ce am devenit le-o datorez!
Mulţumesc celor doi super-eroi ai mei de săptămâna trecută care mi-au oferit două lecţii de viaţă:
1. Când doreşti o schimabre din tot sufletul tău, şi crezi în ea, cum faci faţă şi cum priveşti tragedia din faţă ta face diferenţa între un super-erou şi unul care are nevoie de un super-erou.
2. Când uiţi ce destinaţie ai, şi inevitabil pierzi direcţia şi controlul propriei vieţi, răspunsul la toate întrebările interioare vine atunci când ai curajul să priveşti viaţă din nou prin ochii de copil. Să judeci, să ceri şi să iubeşti doar aşa cum un copil o face. Totul se va lega în chip nevăzut mai repede decât îţi poţi imagina. Dar şi pentru asta trebuie să crezi… că un copil!

Sărbători fericite vouă tuturor care nu aţi uitat să ascultaţi vocea copilului care am fost cândva şi celui prin inima căruia putem reînvaţă din nou să devenim Supereroi!

Cu drag, Ionut!