Acasă / EVENIMENT / Legea răspunderii magistraţilor nu este agreată

Legea răspunderii magistraţilor nu este agreată

CURTEA DE APEL PITESTI-FOTOPRESS-24RO (1)Unul dintre subiectele abordate ieri la conferinţa de presă a Curţii de Apel Piteşti a vizat propunerea unor parlamentari privind elaborarea şi adoptarea unei legi a răspunderii magistraţilor, care a atras păreri pro şi contra atât în mediul politic, cât şi sau mai ales în cel juridic.În acest sens, reprezentanţii curţii de apel piteştene au tras un semnal de alarmă asupra modului în care va fi gândită respectiva lege, în sensul că atunci când judecă o cauză, magistraţii trebuie să se bucure de totală independenţă şi să nu existe presiuni din interiorul instituţiei sau al părţilor din dosar. „În cadrul justiţiei există răspunderea, care la judecători este mult mai complexă. Noi avem răspunderea penală, disciplinară şi civilă, pe care nu o vesi găsi la parlament. Trebuie să existe echilibrul între puterile în stat, trebuie să existe şi în regulile care guvernează principiul separării puterilor statului. Nu putem spune că cineva este vinovat, pentru că se pune în discuţie răspunderea magistraţilor. Fără independenţa judecătorului nu se poate vorbi de existenţa statului de drept.CURTEA DE APEL PITESTI-FOTOPRESS-24RO (2) Ca un judecător să fie independent, trebuie pus la adăpost şi să fie protejat. El îşi asumă curajul de a da o decizie”, a declarat judecătorul Ion Rebeca, purtător de cuvânt al Curţii de Apel Piteşti şi preşedinte al Secţiei I Civilă.Opinia magistratului Rebeca este aceeaşi cu punctele de vedere exprimate de Consiliul Superior al Magistraturii, de Parchetul General, de asociaţii profesionale ale judecătorilor, care nu agreează o lege a răspunderii magistraţilor. De partea cealaltă, reprezentanţi ai unor formaţiuni politice şi ai societăţii civile consideră că o astfel de lege este necesară pentru o mai mare responsabilizare a magistraţilor, pentru ca România să nu mai fie condamnată de CEDO şi obligată la plata unor despăgubiri în urma unor hotărâri judecătoreşti nedrepte sau chiar a unor erori judiciare.

Val. N Foto/Video : Mihai Neacsu

Video-https://www.facebook.com/Foto-Press-24-178526288874661/

Despre Administrator

Citeşte şi ...

microbuze electrice (1)

Alte trei microbuze electrice au ajuns în școlile din Argeș

 În prag de sărbători, alte trei (3) microbuze electrice au ajuns în școli - Lerești, Drăganu ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar