Acasă / EVENIMENT / Local sancționat contravențional cu 100.000 lei

Local sancționat contravențional cu 100.000 lei

Pentru noi, siguranța cetățenilor este un element foarte important în activitatea pe care o desfășurăm zi de zi.Astfel, la finalul săptămânii trecute, inspectorii de prevenire ai inspectoratului nostru au susținut la sediul ISU Argeș o convocare a inspectorilor de protecție civilă de la nivelul unităților administrativ teritoriale și operatorilor economici sursă de risc din județul nostru, urmărindu-se o practică unitară în rândul personalului responsabil cu gestionarea documentelor specifice și a situațiilor de urgență care pot apărea.

Acțiunile inspectorilor au continuat și sâmbătă și duminică, când au desfășurat o serie de controale inopinate și instruiri la operatorii economici din localitatea Domnești și municipiul Pitești.Pe timpul a patru controale, aceștia au constatat deficiențe în ceea ce privește lipsa autorizației de securitate la incendiu, depășirea numărului de utilizatori, instalații electrice exploatate cu deficiențe, mijloace tehnice (stingătoare) neverificate și neasigurarea marcării căilor de evacuare, în consecință aplicând cinci sancțiuni contravenționale în cuantum total de 155.500 lei, precum și două avertismente. Totodată, pentru o sală de evenimente, colegii noștri au dispus oprirea funcționării și utilizării pe o perioadă nedeterminată, până la intrarea în legalitate. Pentru respectivul operator economic s-a aplicat și o sancțiune contravențională principală, constând într-o amendă în cuantum de 100.000 lei, precum și sancțiunea complementară privind oprirea funcționării și utilizării spațiului, aplicându-se sigiliul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.Prevenirea este cel mai important obiectiv al nostru, pentru că mai bine previi decât să nu mai fii!

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar