Acasă / EVENIMENT / Locatari evacuaţi de urgenţă din cauza unor posibile scurgeri de gaze

Locatari evacuaţi de urgenţă din cauza unor posibile scurgeri de gaze

PompieriBloc01Ieri la prânz, locuitorii unui bloc din municipiul Câmpulung au fost evacuaţi din cauza unor posibile scurgeri de gaze dintr-un apartament din imobil, după ce proprietarul, care locuieşte în Piteşti, ar fi uitat aragazul deschis. Este vorba despre blocul 7 din municipiul de la poalele Mateiaşului, unde s-au deplasat imediat şi pompieri, şi reprezentanţi ai companiei furnizoare de gaz, care au decis ca până la remedierea situaţiei şi eliminarea unu eventual pericol, toţi locuitorii să fie evacuaţi.”23 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc de pe strada general Simionescu, unde s-au sesizat scurgeri de gaze. Printre ei se află şi o persoană cu handicap locomotor. Nu există persoane care să aibă nevoie de asistenţă medicală. S-a constatat că, într-adevăr, existau scurgeri de gaze într-un apartament ai cărui proprietari stau la Piteşti, unde aragazul era racordat la o butelie uitată deschisă. După închiderea robineţilor, apartamentul a fost aerisit până n-a mai existat niciun pericol, iar locatarii au revenit în apartamente”, ne-a declarat Mădălina Epure, purtător de cuvânt al ISU Argeş.

Val. N Foto- Mihai N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Explozie într-o gospodărie din comuna Lunca Corbului

Explozie într-o gospodărie din comuna Lunca Corbului, satul Ciești

Explozie neurmată de incendiu produsă într-o gospodărie din comuna Lunca Corbului, satul Ciești. Intervin pompierii ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar