Acasă / EVENIMENT / Luată cu ambulanţa pentru atac de panică

Luată cu ambulanţa pentru atac de panică

Puţin după ora 15 a după-amiezii de sâmbătă, o ambulanţă a oprit în faţa unui bar din Piteşti, situat pe strada Fraţii Goleşti în apropiere de gară. După câteva minute, din local a ieşit o femeie ce părea speriată, însoţită de echipa medicală. În timp ce se îndreptau spre ambulanţă, femeia le spunea medicului, asistentului şi ambulanţierului că ar fi fost victima unei agresiuni, iar la locul incidentului au sosit poliţişti de la Secţia 3 Piteşti. Aceştia au stabilit că este vorba despre Ana Maria G., de 32 de ani, din municipiu. Ea a declarat că era la o masă împreună cu partenerul ei de viaţă şi cu un prieten de-al acestuia. La un moment dat, discuţia pe care o avea cu iubitul său a devenit ceva mai încinsă, ca să zicem aşa, iar prietenul acestuia a intervenit între ei. Cel mai probabil crezând că va fi luată la bătaie, femeia s-a speriat, a făcut atac de panică şi a fost nevoie de ambulanţă. Audiaţi de poliţişti, partenerul Anei Maria şi prietenul acestuia au afirmat că femeia nu a fost lovită, iar până la acest moment nu s-a depus nicio reclamaţie împotriva presupuşilor agresori. Poliţia întreprinde cercetări pentru a stabili situaţia de fapt, iar Ana Maria G. a fost informată că are la dispoziţie 90 de zile ca să depună plângere.

V.N. Foto-M.N

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar