Acasă / EVENIMENT / LUCRĂRILE DE REABILITARE ȘI CONSERVARE LA MUZEUL JUDEȚEAN ARGEȘ, LA JUMĂTATE

LUCRĂRILE DE REABILITARE ȘI CONSERVARE LA MUZEUL JUDEȚEAN ARGEȘ, LA JUMĂTATE

Astăzi, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, a vizitat, din nou, șantierul deschis la Muzeul Județean Argeș, pentru a vedea stadiul lucrărilor.  Proiectul privind restaurarea Muzeului Județean Argeș este unul din cele trei ale Consiliului Județean, pe fonduri europene, care vizează patrimonial și infrastructura culturală a județului.  Proiectul, realizat în parteneriat de Consiliul Județean Argeș (ca lider de proiect) și Ministerul Culturii, are o valoare de 20.281.853,69 lei cu TVA.    

 Lucrările au demarat la mijlocul anului 2021 și vor fi finalizate în luna aprilie 2023.  În timpul acestor lucrări de reabilitare au fost descoperite o parte din ruinele Schitului Buliga.  

Schitul Buliga este edificiul ce se ridica în secolul al XVIII-lea pe locul actualului Muzeu Județean Argeș și care a fost demolat în anul 1900. Schitul, cu hramul Sfinții Îngeri, ridicat în anul 1745, dar definitivat abia în 1751, a fost ctitoria unui vestit negustor al vremii, Martin Buliga, și a soției sale, Anița. După finalizarea săpăturilor arheologice, conducerea Consiliului Județean și a Muzeului dorește conservarea ruinelor și integrarea lor în structura muzeului pentru a putea fi vizitate.  

 Suntem din nou pe șantierul de la Muzeul Județean unde, din punct de vedere tehnic suntem la 50%, iar financiar avem 40%. Am discutat cu constructorul despre problemele care s-au ivit. Am avut o serie de mici probleme, pentru că Schitul Buliga a fost readus la suprafață în spatele Muzeului. Ne dorim să organizăm conservarea acestui sit in situm și ne dorim ca vizitatorii de la Muzeul Județean să viziteze ruinele acestui schit. De asemenea, odată cu finalizarea ne dorim și amenajarea spațiului din fața Muzeului. Ne dorim să facem un mic părculeț, vom discuta și cu Primăria Pitești, astfel încât și această zonă și Muzeul să fie mai bine puse în valoare –  Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș  

Suntem în grafic, lucrările din punct de vedere tehnic sunt executate în proporție de 50 de procente. Avem o serie de probleme cu lemnul din interior unde am găsit o ciupercă. Așteptăm să ia o decizie proiectantul de rezistență și arhitectul. Această ciupercă macină lemnul și lemnul fiind planșeu, proiectantul trebuie să decidă dacă îl vom trata sau îl vom înlocui. Dacă se va decide înlocuirea va fi foarte greu să găsim un lemn uscat de aceste dimensiuni. Probabil vom folosi grinzi din lemn stratificat care este de câteva ori mai scump. Să vedem ce se întâmplă și cu lucrările arheologice. Creșterea prețurilor ne-a afectat și pe noi. De la 2,8 lei fierul, cât a fost calculat la achiziția proiectului, ultimul fier l-am cumpărat la 5,8 lei plus tva. Este o diferență foarte mare. Și lemnul s-a scumpit foarte mult. De la 800-1000 lei metrul cub, la 1700 lei metrul cub, prețul la care am făcut ultimele achiziții –  inginer Gheorghe Rusu, șef șantier.   

 Este o mare bucurie pentru Muzeul Județean Argeș că avansăm cu executarea lucrărilor de consolidare și restaurare a fostei Prefecturi a județului Argeș, astăzi Muzeul Județean Argeș. Iată, s-a ajuns la jumătate cu lucrările. Noi așteptăm ca operatorul economic să ne predea clădirea cât mai repede, pentru a putea reorganiza expozițiile și pentru a primi din nou vizitatori în secția de Istorie și Științe ale Naturii – Cornel Popescu, manager Muzeul Județean Argeș.  

 Până la această dată au fost realizate următoarele categorii de lucrări:  

# organizare de șantier – 63.37%  

# structura de  rezistență – 70,91%  

# arhitectură – 18,85%  

# desfaceri tencuieli, pardoseli, placaje, bolți, zidării, scări, învelitoare – 96,57%  

# instalații electrice interioare  – 45,06%  

 Proiectul “Restaurarea Muzeului Judeţean Argeş – consolidarea, protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural” este finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.  

Investiția presupune îmbunătăţirea infrastructurii Muzeului Judeţean Argeş, precum și creşterea gradului de expunere a muzeului după finalizarea lucrărilor de intervenţii, prin digitizarea acestuia.  

În cadrul proiectului sunt prevăzute următoarele lucrări: lucrări complexe de realizare a consolidărilor structurale, de eliminare a igrasiei, de refacere a finisajelor deteriorate, de refacere a învelitorii din tablă, a instalaţiilor sanitare şi de încălzire;lucrări de restaurare a subsolului, parterului, etajului, șarpantei şi învelitorii; lucrări de conservare-restaurare a componentelor artistice, atât în ceea ce priveşte stucatura, cât şi pentru pictură.  

Contractul de proiectare și execuție lucrări și dotare a fost încheiat cu ASOCIEREA dintre S.C. RBS AG CONSTRUCT S.R.L.,S.C. ROCANDRA ACTIV S.R.L.,S.C. POLARH DESIGN SR.L.  

 Muzeul Județean Argeș își așteaptă în continuare vizitatorii, următoarele secții fiind deschise în corpul nou de clădire aflat în aceeași curte: Expoziţia Flori de mină – Comorile adâncurilor, Galeria Naţională de Artă Naivă, Muzeul Sportului Argeşean ,,Campionii”, Lapidarium, Planetariul.   

La această oră, Consiliul Județean Argeș este beneficiarul a 13 proiecte cu finanțare europeană, finalizate sau aflate în diferite stadii de implementare. Trei dintre acestea vizează protejarea și valorificarea patrimoniului cultural:  

Restaurarea Muzeului Judeţean Argeş  

# Restaurarea Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer – Cumpăna  

# Conservarea și Consolidarea Cetății Poenari Argeș  

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar