Acasă / EVENIMENT / Lunca Corbului: Reținut după ce a provocat accident

Lunca Corbului: Reținut după ce a provocat accident

Reținut de polițiștii rutieri pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului

a provocat accident
În ziua de 30 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și sub influneța alcoolului.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 23 ianuarie a.c., un bărbat de 34 de ani, din comuna Optasși Măgura, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Lunca Corbului, a produs un accindet rutier, soldat cu pagube materiale.
La fața locului au intervenit polițiștii rutieri, iar în urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că bărbatul nu ar fi avut dreptul de a conduce nici o categorie de vehicule, totodată rezultând că ar fi consumat alcool, ca urmare a testărilor efectuate.
În urma analizelor de laborator efectuate pe probele biologice ridicate de la conducătorul autoturismului, a rezultat că acesta ar fi avut o îmbibație de peste 0,8 g/litru alcool pur în sânge, la momentul producerii accidentului.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând că în cursul zilei de astăzi, 31 decembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

fara permis de conducere arges

Tânăr prins pe DJ 704 în timp ce conducea un autovehicul fără a poseda permis de conducere

Miercuri, 28 ianuarie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Călinești au depistat un tânăr de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar