Măsuri suplimentare de ordine vor fi asigurate de polițiști, în sistem întegrat, în zilele de 11, 12 și 13 aprilie a.c., pentru a contribui la desfășurarea în condiții de siguranță a manifestărilor dedicate celei de-a 48–a ediții a evenimentului de marcă al municipiului Pitești – Simfoniei Lalelelor, precum și pe întreg cuprinsul județului, cu ocazia Sărbătorii Floriilor.
În municipiul Pitești, vor fi la datorie, zilnic, aproape 60 de polițiști, care vor acționa pentru prevenirea faptelor contra patrimoniului și a celor contra normelor de conviețuire socială, dar pentru siguranța traficului rutier în afara zonei evenimentului. În cadrul festivalului vor fi la datorie polițiști din structurile de ordine publică, poliţişti de la structuri de poliție rutieră, precum și polițiști de investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice.
În ziua de sâmbătă, când se preconizează cel mai mare aflux de persoane la expoziție și la manifestațiile cultural artistice, dar și având în vedere perioada de vacanță a elevilor, vor fi desfășurate acțiuni preventiv-educative, de către polițiștii de prevenire, jandarmi și reprezentantii Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.
Intensificarea traficului rutier este de așteptat, nu doar pe raza municipiului Pitești, pe fondul participării la mafestările cultural-artistice, al cumpărăturilor și în al celor aflați în tranzit spre sau de la locurile unde vor petrece Sărbătoarea Floriilor .Astfel, polițiștii rutieri argeșeni vor acționa pe toate drumurile din județ, pentru prevenirea accidentelor rutiere și depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele legale privind circulația pe drumurile publice.
De asemenea, aproape 700 de polițiști vor acționa pe raza județului, având în vedere zonele lăcașelor de cult, zonele turistice de pe raza județului, dar și manifestările cultural artistice organizate în această perioadă, unde se va acționa pentru gestionarea afluxului de persoane și respectarea prevederilor legale.
Recomandări privind circulația pe drumurile publice:
- în condiții de trafic aglomerat sau la drum întins, păstrați o distanță de siguranță mai mare față de autovehiculul care circulă înaintea dvs.;
- pe timpul călătoriei cu autovehiculul, circulați cu viteză redusă, adaptată condiţiilor meteo-rutiere; respectați limitele legale de viteză, atât în localități cât și în afara acestora, graba de a ajunge la destinație nefiind justificată;
- nu vă angajați în depășiri riscante;
- asigurați-vă temeinic înainte de orice schimbare a direcției de mers;
- nu uitați de politețea rutieră și respectați indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic.
Recomandări pentru prevenirea furturilor din genţi şi buzunare
- În zonele aglomerate din pieţe, supermarket-uri, bazaruri, manifestaţi atenţie deosebită asupra banilor sau a altor obiecte personale; nu lăsați geanta, borseta sau portofelul nesupravegheate în coșul de cumpărături;
- Când efectuaţi diverse plăţi, nu scoateţi toţi banii pe care îi aveţi asupra dumneavoastră, ci doar suma necesară pentru efetuarea plății;
- Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei, în sacoşă sau la vedere. Acesta se păstrează cel mai sigur în buzunarele interioare ale vestimentaţiei;
- Acordaţi o mai mare atenţie poşetei, dar și plaselor care conţin cumpărături;
- În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi cu intenţie, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment şi observați cu atenţie persoanele din jurul dumneavoastră;
- Nu vă lăsaţi atraşi în locuri izolate pentru a cumpăra lucruri de ocazie, oricât de avantajos vi s-ar părea.
Pentru prevenirea furturilor din autoturisme
- Nu lăsaţi în autovehicul aparatură electronică (sisteme GPS sau detectoare radar, laptop-uri, tablete), ori genţi sau documente importante;
- Evitaţi să păstraţi în torpedoul autoturismului actele de identitate, permisul de conducere, documentele de înmatriculare ale maşinii, documentele firmei, cărţi de credit, ordine de plată sau orice alte înscrisuri de valoare, pentru că acestea pot fi folosite de infractori;
- Evitaţi să parcaţi autoturismul în zone izolate și neiluminate, mai ales pe timpul nopții;
- Instalați sisteme de alarmare antifurt pe autoturisme, care odată activate descurajează infractorii, furturile oprindu-se de cele mai multe ori în faza de tentativă;
- Parcaţi autoturismele de transport marfă, în locuri special amenajate iar pe timpul staționării îndelungate, în locuri asigurate cu pază.
În cazul în care sunteți victime ale unei infracțiuni, încercați să rețineți cât mai multe semnalmente ale autorilor și sesizați în cel mai scurt timp Poliția prin apelul unic de urgență 112.