Mâine, la Curtea de Argeş este anunţat un protest cu totul inedit. La iniţiativa lui Daniel Petrescu, unul dintre cei mai cunoscuţi crescători de animale din judeţ, care consideră că autorităţile locale nu au respectat dreptul la păşunat al oierilor din zonă, în municipiul Basarabilor sunt aşteptaţi să sosească 14 fermieri cu circa 2.000 de oi, iar numărul acestora ar putea creşte.Organizatorul a anunţat în scris intenţia sa atât primăriei, cât şi poliţiei, jandarmeriei şi Prefecturii Argeş. Petrescu este nemulţumit de modul în care s-a derulat o licitaţie privind păşunile alpine, după ce câştigătoare a fost declarată o profesoară care în opinia lui nu are nimic de-a face cu păşunatul. „Voi aduce turma de oi să pască în faţa primărie. Nu se mai poate aşa ceva, nu se poate ca păşunile alpine să fie încredinţate unei femei care nu are legătură cu creşterea animalelor, ea fiind profesoară universitară. Nu mai am unde duce oile şi singura soluţie este să le aduc la primărie şi o să le las acolo pe semnătură proprie”, a postat crescătorul pe reţelele de socializare.Protestul este programat între orele 9 şi 20, afluirea, respectiv defluirea urmând să se facă pe traseul străzilor Păltiniş – Cuza Vodă – Despina Doamna. Organizatorul a dat asigurări că protestul va fi paşnic şi civilizat, fără să degenereze în acţiuni turbulente de natură a periclita ordinea şi linişte publică, siguranţa persoanelor, integritatea corporală sau bunurile acestora.
Acasă / EVENIMENT / Mai mulți fermieri cu circa 2.000 de oi vor protesta în faţa Primăriei din Curtea de Argeş
Citeşte şi ...
Momente de sărbătoare pentru sportivii H20 Viitorul Pitești
Ieri seară au fost momente de bucurie pentru sportivii legitimați la clubul H20 Viitorul Pitești. ...