Acasă / EVENIMENT / Majorat întrerupt de poliţişti

Majorat întrerupt de poliţişti

Majorat întrerupt de poliţişti

La sfârşitul săptămânii trecute, aproape 400 de polițiști alături de jandarmi, pompieri, poliţişti locali şi reprezentanţi ai altor autorităţi cu care acţionează în sistem integrat, au continuat acţiunile pentru prevenirea răspândirii şi combaterea infectării cu coronavirus fiind verificate peste 4.000 de persoane, 323 de mijloace de transport în comun şi 333 societăţi comerciale.
Astfel, în noaptea de 5/6 noiembrie, în jurul orei 23, polițiștii Secției 2 Pitești au constatat că într-un imobil era în desfășurare o petrecere de majorat unde se asculta muzică la volum ridicat. Oamenii legii au identificat 22 de persoane care nu dețineau certificat verde, iar organizatorul petrecerii şi 21 de invitaţi au fost amendaţi. Pe 6 noiembrie, ca urmare a unui apel prin serviciul TELVERDE, poliţiştii din Câmpulung au făcut verificări la un magazin şi în interior au găsit trei persoane care nu dețineau certificat verde. Având în vedere că unitatea, unde se vând haine şi încălţăminte, nu face parte din categoria celor exceptate de la obligația de a nu permite accesul în interior persoanelor care nu dețin certificat verde, a fost înștiințat ITM Argeş pentru luarea măsurilor legale. În aceeaşi zi, ofiţerii de investigare a criminalității economice Argeș, împreună cu polițiștii Secției 4 Pitești, au verificat punctele de lucru a cinci operatori economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, constatând că unul dintre ei a permis accesul în sală fără verificarea deținerii unui certificat verde, fapt pentru care a fost înștiințat ITM Argeș pentru luarea măsurilor legale.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Pompierii argeșeni, la datorie de Crăciun (3)

Pompierii argeșeni, la datorie de Crăciun

Încă de la primele ore ale dimineții, pompierii argeșeni acționează pentru înlăturarea efectelor negative produse ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar