Dramă într-o familie din Curtea de Argeş, după ce o mamă şi fiul său au au murit intoxicaţi cu monoxid de carbon. Nenorocirea a avut loc sâmbătă într-o casă de pe strada Liniei, cartierul Noapteş. Vineri seara, Mirela Laura, de 43 de ani, şi soţul său, Florian Gruia Ciuguianu, de 45 de ani, au mers la culcare împreună cu fiul lor în vârstă de şapte ani. Întrucât era frig, ei au făcut focul într-una dintre cele două sobe portabile, pe lemne, recent cumpărată de la un magazin din oraş. De aici încolo nu se ştie exact ce s-a întâmplat. Cert este că, a doua zi, pe la ora 12.15, fiul lor mai mare, Laurenţiu, în vârstă de 21 de ani, a intrat în camera părinţilor, pe care i-a găsit inconştienţi, alături de fratele mai mic. Tânărul a sunat la 112, iar la faţa locului au ajuns un echipaj al pompierilor şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat. Paramedicii au costatat că femeia şi copilul nu mai dădeau semne de viaţă şi au demarat procedurile de resuscitare. Totodată, s-a solicitat sprijinul unui echipaj cu medic, care a continuat manevrele respective. Din nefericire, după aproape o oră de eforturi s-a declarat decesul. Bărbatul, însă, a fost salvat şi transportat la spitalul din municipiul Basarabilor, unde ulterior şi-a revenit. Acesta a declarat că nu-şi poate explica ce anume a dus la producerea nenorocirii. Din primele date rezultă că mama şi fiul ar fi decedat în urma unei intoxicaţii cu monoxid de carbon, însă cauza morţii va fi stabilită de medicii legişti după efectuatea autopsiei, iar poliţiştii au deschis dosar penal. Vecinii spuneau că, în urmă cu cinci şi, respectiv, doi ani, familia cu pricina a mai avut necazuri: casa le-a luat foc de două ori tot din cauza unor sobe.
Citeşte şi ...
Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88
Accident rutier între trei vehicule, produs pe A1, km 88, sensul spre Pitești. Sunt identificate ...