Acasă / EVENIMENT / Mandate de condamnare cu executare în regim de detenţie pentru doi tineri argeșeni

Mandate de condamnare cu executare în regim de detenţie pentru doi tineri argeșeni

În cursul zilei de marţi, doi tineri au ajuns la închisoare, după ce pe numele lor au fost emise mandate de condamnare cu executare în regim de detenţie.

condamnati la inchisoareCondamnat pentru lovire
Astfel, judiciarişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş au săltat un tânăr care a fost condamnat de către Judecătoria Piteşti la o pedeapsă de un an şi şase luni de puşcărie pentru comiterea infracţiunii de lovire şi alte violenţe. Este vorba de Grigore Ionuţ Bogdan, în vârstă de 27 de ani, din Piteşti, pe care oamenii legii l-au ridicat de acasă şi l-au depus la Penitenciarul Mioveni.

Ucidere din culpă
În aceeaşi zi, poliţişti ai Biroului Investigaţii Criminale Câmpulung, împreună cu agenţi de la Secţia Rurală Rucăr, l-au ridicat de la domiciliu pe Robert Ionuţ Niţului, din Rucăr, condamnat de către judecătoria din municipiul de la poalele Mateiaşului la un an, nouă luni şi 10 zile închisoare pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Mai exact, acesta a fost judecat pentru ucidere din culpă, conducere sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului faptei după ce, pe 1 decembrie 2015, în timp ce conducea un autoturism, a comis un accident de circulaţie. Din verificări a rezultat că victima, Vasile Voinea, de 56 de ani, din Rucăr, circula cu bicicleta pe DN 73 şi se îndrepta către un magazin. Ajuns în centrul comunei, el a fost lovit de o Dacia Solenza, al cărei şofer, în loc să oprească, să acorde primul ajutor şi să sune la 112, a fugit de la locul faptei. Câteva minute mai târziu biciclistul a fost descoperit zăcând inconştient într-o baltă de sânge la marginea drumului de nişte localnici, care au anunţat poliţia. Primul ajuns la locul evenimentului a fost un echipaj de poliţie aflat în patrulare, care a pornit pe urmele fugarului şi a solicitat sprijin colegilor de la celelalte posturi de poliţie din zonă. Nu a durat mult şi şoferul a fost prins pe raza comunei Dragoslavele. În urma verificărilor cu etilotestul, agenţii rutieri au constatat că acesta avea o concentraţie de 1 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Bărbatul lovit a fost trimis la Spitalul Judeţean şi apoi transferat la „Bagdasar Arseni” din Bucureşti, dar după câteva zile a decedat.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

conducere fără permis

Tânăr reținut pentru conducere fără permis

În seara zilei de 23 decembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Costești, au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar