Acasă / EVENIMENT / Măsuri de ordine publică la Campionatul Balcanic de volei feminin U19

Măsuri de ordine publică la Campionatul Balcanic de volei feminin U19

Măsuri de ordine publică la Campionatul Balcanic de volei feminin U19

Timp de cinci zile, orașul Mioveni găzduiește Campionatul Balcanic de volei feminin U19, iar jandarmii argeșeni vor asigura începând de mâine, 10 august 2022, măsuri de ordine și siguranță publică la Sala Sporturilor din orașul Mioveni, cu ocazia acestui eveniment.
Pentru ca manifestările sportive să se desfășoare fără incidente, Jandarmeria Argeș recomandă spectatorilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.
De asemenea, precizăm că legislația în vigoare interzice persoanelor fizice următoarele:
deținerea, folosirea sau efectuarea oricăror operațiuni cu materiale pirotehnice, spectatorii neavând voie să dețină sau să introducă în arena sportivă astfel de obiecte.
afișarea de inscripții care incită la ură națională, rasială, religioasă sau la discriminări de orice fel și la violență.
accesul în arena sportivă cu substanțe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuțite, pumnale ori alte asemenea obiecte, care pot pune în pericol siguranța participanților.
aruncarea asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdăresc.
Participanții trebuie să respecte măsurile stabilite de organizator și de forțele de ordine, pe traseele către locul de desfășurare a meciurilor de volei, în apropierea și în incinta arenei sportive și sunt obligați să se supună la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar