Începând de astăzi, 22 iulie a.c., pe parcursul întregului sfârșit de săptămână, jandarmii argeșeni vor fi prezenți la evenimentele organizate în Câmpulung, cu ocazia Zilelor municipiului, pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
Pentru ca activitățile cultural-artistice să se desfășoare în condiții de siguranță, jandarmii argeșeni, alături de colegii din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, vor acționa pentru:
– asigurarea și menținerea climatului de ordine și siguranță publică;
– prevenirea producerii faptelor antisociale;
– prevenirea și combaterea traficului/consumului de substanțe interzise;
– adoptarea măsurilor legale în cazul constatării unor fapte de natură contravențională sau penală.
Jandarmeria Argeș recomandă celor care vor participa la acest eveniment să evite implicarea în activități sau în acțiuni de natură să tulbure buna desfășurare a acestuia, să manifeste înțelegere față de măsurile luate de forțele de ordine, să respecte indicațiile organizatorilor, dacă sunt însoțiți de copii să îi supravegheze cu atenție, iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să solicite cu încredere sprijinul jandarmilor sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Tag-uri- . A copii jandarmeria public r
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...