Acasă / EVENIMENT / Material lemnos fără documente de proveniență și transport

Material lemnos fără documente de proveniență și transport

Transporta-material-lemnos-documente-legale

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț, împreună cu specialiștii Biroului Garda Forestieră Județeană Argeș au verificat un agent economic, din localitatea Lerești.
Cu ocazia verificărilor, s-a constatat că agentul comercial ar fi instalat, fără drept, în fondul forestier, rulote, în alte locuri decât cele aprobate și ar fi transportat material lemnos, având avizul de însoțire completat necorespunzător.
Ca urmare a celor constatate, agentul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar cantitatea de 5,89 mc de material lemnos, a fost confiscată valoric.
Și polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Călinești au depistat un bărbat de 52 de ani, din Beleți Negrești, care conducea un tractor pe raza localității de domiciliu, în timp ce transporta material lemnos fără documente de proveniență și transport.
În urma evaluării de către un specialist silvic, s-a stabilit că, în mijlocul de transport, se afla cantitatea de 1,1 mc material lemnos.
Ca urmare a celor constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional, conform Legii 171/2010, fiind aplicată și măsura complementară de confiscare a materialului lemnos fără proveniență legală.
În contextul operaționalizării aplicației SUMAL 2.0 privind controlul provenienței și trasabilității materialului lemnos, și al intrării în vigoare, la 31 ianuarie 2021, a prevederilor HG 497/ 25.06.2020, și a Ordinului 118/27.01.2021 privind obligațiile utilizatorilor SUMAL 2.0, activitățile de control al tăierii, transportului și deținerii de material lemnos sunt desfășurate de către polițiștii argeșeni în mod curent și vor continua în perioada următoare.
Reamintim că sancţiunile prevăzute de legislaţia din domeniul silvic sunt cuprinse între 1.000 şi 8.000 de lei pentru persoanele fizice care taie sau sustrag arbori, indiferent de forma pe proprietate a terenului de unde provin, iar deţinerea ori transportul de material lemnos fără forme legale de sancţionează cu amendă între 1.000 şi 15.000 de lei.
Totodată, pentru agenţii economici care deţin sau efectuează activități de expediere, transport, primire pentru depozitare, prelucrare ori de exploatare de material lemnos, amenzile sunt cuprinse între 1.000 și 15.000 de lei, cu măsuri complementare ce pot ajunge la suspendarea activității, iar pentru tăierea și sutragerea de arbori în cadrul exploatărilor forestiere de către operatori economici atestați, amenzile pot fi de la 8.000 până la 12.000 de lei, precum și retragerea atestatului care permite desfășurarea unor astfel de activități.
Tot din categoria măsurilor complementare, materialul lemnos tăiat, deţinut sau transportat ilegal se reţine în vederea stabilirii provenienţei şi/sau confiscă, iar în funcţie de împrejurările depistării, poate fi confiscat şi MIJLOCUL DE TRANSPORT şi uneltele folosite la tăierea materialului lemnos.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Pompierii argeșeni, la datorie de Crăciun (3)

Pompierii argeșeni, la datorie de Crăciun

Încă de la primele ore ale dimineții, pompierii argeșeni acționează pentru înlăturarea efectelor negative produse ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar