Un vechi proverb românesc spune că minciuna are picioare scurte. De acest adevăr s-au convins trei bărbaţi care vor da socoteală pentru faptele comise în faţa judecătorilor.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea unui procuror întocmit pentru comiterea infracţiunilor de conducere fără drept şi mărturie mincinoasă. Din verificări a rezultat că, în noaptea de 16 spre 17 iulie, Nicolae Bogdan M., de 29 de ani, din Băbana, circula pe DN 65 dinspre Slatina către Piteşti la volanul unui tir, deşi nu are permis de conducere corespunzător respectivei categorii de vehicule. El a fost implicat într-o tamponare uşoară, soldată doar cu pagube materiale şi cazul a revenit în competenţa de soluţionare a agenţilor rutieri. În timpul cercetărilor, împricinatul a început s-o dea cotită, cum se zice, susţinând că nu el ar fi implicat în accident şi a propus doi martori. Aceştia sunt Florin Viorel E., de 49 de ani, respectiv Robert J.D., de 29 de ani, ambii din Uda, care chemaţi la audieri au declarat că, la ora când s-a produs evenimentul rutier, Nicolae Bogdan M. s-ar fi aflat în compania lor. Cum ceva nu se lega în susţinerile celor doi, poliţiştii au extins verificările stabilind că cei doi au minţit crezând că-şi ajută prietenul, dar tot ce-au reuşit a fost să fie şi ei inculpaţi, iar acum dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de trimitere în judecată.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...