Pe 11 decembrie a.c., poliţiştii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 25 noiembrie a.c., în jurul orei 13:00, doi minori, de 16 și 17 ani, ambii din Merișani, ar fi exercitat acte de violență asupra unei persoane, în timp ce se aflau în fața unui liceu, conflict ce a fost continuat în apropierea unității de învățământ, respectiv la intersecția dintre str. Războieni și Bulevardul Nicolae Dobrin din municipiul Pitești.
Leziunile suferite de persoana vătămată au fost supuse evaluării din punct de vedere medico-legal.

Reamintim că la momentul evenimentului, conflictul a fost observat de un echipaj din cadrul Biroului Rutier Pitești, care a intervenit, aplanând conflictul, ulterior cei depistați fiind conduși la sediul poliției.
În ziua de 11 decembrie a.c., după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, cei doi minori în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 12 decembrie a.c., să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiară de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.
Foto Press 24