Misiune încheiată la spital, ieri, pentru un ofiţer din cadrul IGPR! Omul legii a venit în Argeş cu maşina de serviciu, un Logan, pentru a participa la nişte percheziţii ce vizau un grup de evazionişti.
După ce şi-a terminat treaba, ofiţerul a pornit spre Capitală. Pe pasarela de la intrarea pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, unul dintre cauciucuri a făcut explozie, iar maşina a scăpat de sub control. Asfaltul era ud din cauză că afară ploua, astfel că Loganul a ajuns pe contrasens şi s-a izbit violent de glisiera de pe marginea şoselei. În momentul impactului, ofiţerul a suferit răni uşoare, fiind transportat la Spitalul Judeţean, pentru îngrijrile medicale necesare. Poliţişti de la A1 au venit în zonă, să realizeze cercetările ce se impuneau.
Sursa text:curier.ro Foto : Mihai Neacsu