Vineri dimineață a sosit un elicopter SMURD încadrat cu personal din cadrul Inspectoratului General de Aviație al MAI pentru sprijinirea lichidării incendiului. S-au efectuat in total 16 lansări cu apă asupra zonei afectate. Până la acest moment au mai fost identificare două zone cu risc de propagare a incendiului și încă două zone care prezintă temperaturi ridicate. Pentru monitorizare, pe timpul nopții au rămas persoane din cadrul ocolui silvic privat. Intrucat misiunea este in dinamica, maine se vor relua activitățile de stingere.
Pe parcursul nopții, pompierii argeșeni au acționat cu cinci autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în comuna Coșești. La misiunea de stingere, a participat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Domnești, cu o autospecială. La sosirea forțelor intervenție, incendiul se manifesta în dezvoltare la acoperișurile a două case și anexe, care au fost afectate pe o suprafață de aproximativ 180 mp, dar și la un depozit în care se afla o stivă de circa 30 metri cubi lemne de foc, depozitată pe o suprafață estimată de 200 mp. Flăcările violente prezentau pericol de extindere și la o a treia locuință, însă prin intervenția operativă a pompierilor, aceasta a fost salvată. În urma evenimentului, au mai fost degradate diferite bunuri, utilaje, dar și obiecte de mobilier și aparatură electrocasnică. Misiunea a fost una dificilă, deoarece colegii noștri, concomitent cu stingerea incendiului, au acționat și pentru salvarea proprietăților învecinate. În urma evenimentului, nu au rezultat victime. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului: scântei mecanice, de la un utilaj.
Având in vedere situația din teren, misiunea de localizare și stingere a incendiului continuă și pe parcursul acestei zile. Echipajele din teren monitorizează situația și sunt pregătite să acționeze asupra focarelor existente. Din informațiile celor prezenți la fața locului, în momentul de față, există în continuare focare aprinse în perimetrul suprefeței deja localizate. În contextul vântului și a temperaturilor ridicate, aceste focare de incendiu se pot propaga cu ușurință în afara perimetrului ars, provocând alte incendii.
În urma evenimentului au ars în jur de 64 ha lan de grâu și o cultură de mazăre, pe o suprafață de circa 40 mp. Pentru lichidarea incendiului, colegii noștri au acționat aproximativ două ore și jumătate, cu trei autospeciale de stingere. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic (fumatul în locuri nepermise).
Foto Press 24




