Aşa cum v-am informat,un grav accident rutier în care a fost implicat un motociclist a avut loc duminică după masă la Mihăeşti. Internată în spital, victima se zbate între viaţă şi moarte.
Vă reamintim că Florin O., de 53 de ani, din Câmpulung, conducea o motocicletă din direcția Pitești către Câmpulung. Din câte se pare, o maşină care rula în faţă a frânat brusc cu intenţia de a schimba direcţia de mers, iar motociclistul, luat prin surprindere, ar fi încercat să evite impactul cu autoturismul dar a pierdut controlul asupra ghidonului, s-a dezechilibrat şi a căzut pe asfalt lovindu-se la cap. Grav rănit, bărbatul a fost intubat de echipajul medical sosit la locul accidentului şi transportat în comă la Spitalul Judeţean. Internat la secţia de terapie intensivă, motociclistul este conectat la aparatele care-i monitorizeată funcţiile vitale şi efectiv îl ţin în viaţă. Ieri dimineaţă, starea pacientului intubat şi ventilat mecanic era în continuare critică. Pacientul, intubat şi ventilat mecanic, era în comă profundă şi nu dădea semne de revenire, iar prognosticul medicilor privind şansele de suprvieţuire se menţine rezervat. De asemenea, întrucât evoluţia stării în care se află nu este una favorabilă, în acest moment o eventuală transferare la o clinică din Capitală este exclusă întrucât ar prezenta risc vital pentru motociclist. După cum am mai precizat, poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi în urma verificărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că nu a existat contact între autoturism şi motocicletă.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...