Acasă / EVENIMENT / Nemulţumiţi de probleme romii din blocul Coremi au protestat

Nemulţumiţi de probleme romii din blocul Coremi au protestat

Nemulţumiţi de problemele cu care se confruntă, cu două zile în urmă romii din blocul Coremi au ieşit în faţa imobilului cerând schimbarea administratorului Nicolae Pavel. În plus, ei au solicitat să plătească utilităţile la primărie, mai exact la Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti (SPEMP). Ieri dimineaţă, un grup numeros de romi, printre care şi femei cu copii mici, au venit să protesteze la Curtea de Apel Piteşti, precum şi la Primăria Piteşti.Ei susţin că sunt agresaţi fizic şi verbal de administrator, motiv pentru care au depus zeci de sesizări şi la primărie, şi la poliţie. Totodată, ei zic la Secţia 4 Poliţie ar fi fost deschise şi două dosare penale pe numele administratorului, care ar atribui locuinţe sociale după bunul plac şi că ar pretinde chirii, deşi printr-o hotărâre a Consiliului Local Piteşti blocul a fost atribuit în folosinţă gratuită şi că locatarii sunt obligaţi să plătească doar utilităţile consumate.Romii de la Coremi au cerut înlocuirea administratorului, despre care spuneau că se comportă neadecvat cu locatarii, că-i ameninţă, îi înjură, le agresează copiii, le înrerupe alimentarea cu energie electrică etc. Tot ei mai susţine că Pavel a desfiinţat scara de incendiu pentru a transforma spaţiul în locuinţă „Dacă izbucneşte un incendiu, ardem mai rău ca ăia din Colectiv. Pavel ne-a cerut 500 de lei pentru balcoane şi pentru ca să facă toalete, dar noi nu beneficiem de nimic pentru că ţine apa închisă să nu îi deranjeze pe ăia ai lui de la parter” spunea unul dintre locatarii revoltaţi. Viceprimarul Laurenţiu Zidaru a stat de vorbă cu protestatarii, cărora le-a promis că va analiza sesizările şi va găsi soluţii de rezolvare a situaţiei.Vă reamintim că, în 2003, Consiliul Local Piteşti a dat în folosinţă Comunităţii de Etnie Romă, al cărui preşedinte este Nicolae Pavel, blocul cumpărat de la Coremi cu un an înainte. În 2005, o nouă hotărâre a consiliului local prevedea prelungirea contractului de folosinţă gratuită până în anul 2023, astfel încât romii să poată accesa fonduri europene pentru reabilitarea şi modernizarea imobilului. Pentru ca situaţia să nu degenereze, la locul incidentului au sosit câţiva agenţi ai Poliţiei Locale şi jandarmi, care au asigurat măsuri de ordine.

Val. N. Foto-Mihai N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar