În ziua 9 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au depistat în trafic, pe DN 703B, pe raza comunei Vedea, un bărbat de 25 de ani, din Bălilești, județul Argeș, care conducea o autoutilitară cu care transporta material lemnos, fără a focaliza integral încărcătura din mijlocul de transport în fotografiile încărcate în aplicația SUMAL 2.0.Ca urmare a abaterii constatate, bărbatul în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, conform Legii 171/2010R privind contravențiile silvice.
Transporta lemne fără proveniență legală
În ziua de 9 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului Ordine Publică Argeș au depistat în trafic, pe DN 7, pe raza orașului Ștefănești, o autoutilitară condusă de un bărbat de 40 de ani, din Mihăești, care transporta material lemnos prelucrat, fără a deține documente specifice prin care să justifice proveniența legală sau documente de însoțire a transportului de material lemnos.Cu sprijinul unui specialist silvic, materialul lemnos a fost inventariat, stabilindu-se că în mijlocul de transport se găsea cantitatea de 1,24 m.c. cherestea, de esență rășinoase.Ca urmare a abaterii constatate, bărbatul în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă, conform Legii 171/2010R privind contravențiile silvice, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Pitești.