Acasă / EVENIMENT / Neregulile de la „Judeţean” au fost transmise Ministerului Sănătăţii

Neregulile de la „Judeţean” au fost transmise Ministerului Sănătăţii

spitalul-judetean-arges11
Aşa cum v-am informat în ediţii anterioare, Prefectura Argeş a dispus efectuarea unor controale în unităţi sanitare din judeţ şi s-a început cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti.Concluziile preliminare ale controlului au fost transmise către Ministerul Sănătății, totodată fiind sesizat ministrul Alexandru Rafila cu cele constatate de echipele de verificare. Potrivit prefectului Radu Perianu, la Secția Psihiatrie a „Judeţeanului” a fost găsit un salonul cu şase paturi amenajat într-un imobil care adăpostește centrala termică şi o magazie, fără să existe autorizație de securitate la incendiu (salonul are un perete comun cu centrala termică și un alt perete comun cu magazia). Trei femei erau internate la momentul controlului. Salonul, susţine prefectul, a fost amenajat cu acceptul managementului unității spitalicești, motiv pentru care ISU a sancționat cu un avertisment managamentul spitalului pentru că a pus în funcțiune și a continuat funcționarea aceste locații ce nu avea aviz. Tot la Psihiatrie s-a constatat că pe mai multe holuri nu erau asigurate căile de acces pentru o evacure rapidă în caz de urgență. A fost dată o amendă în valoare de 2.500 de lei. La Boli Infecțioase, mai multe aparate electrice nu erau exploatate corespunzător şi a fost aplicată, de către ISU, o amendă în valoare de 500 de lei. În alte secții – ATI, Neurochirurgie, Chirurgie Vasculară – s-a constatat că ușile saloanelor au o lățime mai mică decât cea a paturilor mobile, ceea ce poate crea dificultăţi în cazul în care ar fi nevoie de evacuarea pacienților într-o situație de urgență. Tot din raportul ISU reiese că tabloul electric general aflat în subsolul spitalului este într-o stare avansată de coroziune și poate fi un risc de incendiu. De asemenea, pe tura de noapte, pe toate secțiile spitalului nu există personal suficient care să asigure evacuarea în siguranță, în caz de urgență, a pacienților netransportabili sau care necesită sprijin la evacuare.
Verificări au fost făcute și în Ambulatoriul (Policlinica) aceleiaşi unităţi spitaliceşti, ocazie cu care inspectorii au stabilit că unitul dentar (scaunul, n.n.) de la cabinetul de Ortodonţie prezintă un grad avansat de uzură, motiv pentru care DSP a cerut înlocuirea lui. Și în Ambulatoriu au fost dispuse și măsuri de igienizare.
„Controlul la Spitalul Județean Pitești continuă (…) Am dispus constituirea a două echipe suplimentare pentru a verifica Spitalul Muncipal Câmpulung și Spitalul Orăşenesc Costești. O spun clar: nu voi ezita să sesizez toate instituțiile statului pentru neregulile din sistemul medical argeșean”, a transmis prefectul judeţului.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar