Acasă / EVENIMENT / Nereparată, fânâna arteziană se va degrada

Nereparată, fânâna arteziană se va degrada

Arteziana Curte ArgesCu ceva timp în urmă relatam că fânânile arteziene din Curtea de Argeş au mari probleme în ceea ce priveşte menţinerea în stare de funcţionare. La acea vreme autorităţile au intervenit, au remediat defecţiunile şi artezienele au fost reintroduse în circuit. Dar, cum vorba românului o minune ţine doar trei zile, tot aşa s-a întâmplat şi cu respectivele instalaţii. Recent, un cititor , ne-a semnalat că, de aproape două săptămâni, fântâna din cel mai vizitat parc din municipiul Basarabilor, aflat în faţa Centrului de Cultură şi Arte „George Topârceanu”, nu mai funcţionează. În plus, bazinul amenajat în jurul ei a fost transformată în container de gunoi, unde oameni fără respect şi elementarul bun simţ aruncă cutii goale de bere sau de răcoritoare, sticle, peturi, pungi, resturi de mâncare etc. „Problemele fântânii nu sunt de acum, ci au apărut chiar de când a fost montată. Dacă situaţia va continua şi administraţia locală nu va interveni pentru a dispune urgent măsurile adecvate, fântâna va ajunge o ruină, mai ales că deja a început să se degradeze, dar se pare că nimeni nu vede sau nu vrea să vadă”, ne-a scris N. N., care ne-a trimis şi o imagine cu arteziana respectivă.În ceea ce ne priveşte, considerăm că municipalitate din Oraşul Regal ar trebui să reacţioneze, să efectueze reparaţiile necesare şi să igienizeze zona, ştiut fiind cât de utile sunt astfel de fântâni mai ales vara, când mercurul termometrelor urcă spre valori caniculare, iar oamenii au nevoie să se răcorească atunci când ies la plimbare în parcuri.
F.P V.N

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar