Acasă / EVENIMENT / Nicola Inquieto, dus din nou în arest

Nicola Inquieto, dus din nou în arest

RearestareInquieto01Azi, Curtea de Apel Piteşti a dispus, pentru a doua oară, arestarea lui Nicola Inquieto, afaceristul italian stabilit în Argeş, care este suspectat de finanţarea unei organizaţii mafiote, în vederea predării temporare către autorităţile judiciare din Italia. „În baza art. 112 rap. la art. 58 alin. 4 din Legea nr. 302/2004, admite cererea autorităţilor judiciare italiene, respectiv Judecătorul de Cameră Preliminară din cadrul Tribunalului din Napoli, Italia, şi dispune predarea temporară a persoanei solicitate Inquieto Nicola, către autorităţile italiene, pe o perioadă de 180 de zile, calculate de la data predării efective a acestuia, conform acordului încheiat de Curtea de Apel Piteşti şi Judecătorul de Cameră preliminară din cadrul Tribunalului din Napoli şi care face parte din prezenta hotărâre. Acordul se încheie în baza art. 112 alin. 1 şi 2 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată, ce reglementează predarea amânată sau condiţionată (…) Condiţiile privind predarea temporară se stabilesc prin acordul încheiat între autorităţile române şi străine competente. Pentru România, autoritatea competentă este curtea de apel care a executat mandatul european de arestare. Preluarea persoanei predate şi returnarea acesteia se fac de către autorităţile competente ale statului emitent, pe teritoriul României. Cheltuielile privind preluarea şi returnarea persoanei predate sunt suportate de statul emitent. Autoritatea Judiciară de executare, Curtea de Apel Piteşti, dispune predarea temporară a persoanei solicitate Inquieto Nicola către Judecătorul de Cameră Preliminară din cadrul Tribunalului din Napoli, emitent al mandatului european de arestare, în următoarele condiţii: predarea temporară a persoanei solicitate are loc în vederea efectuării urmăririi penale şi/sau judecăţii în cauza care stă la baza mandatului european de arestare emis de către Judecătorul de Cameră Preliminară din cadrul Tribunalului din Napoli – Italia, în dosarul nr. 13200/14 R.G.N.R. şi 9748/15 R.G.I.P., ce a făcut obiectul hotărârii de amânare a predării nr. 53/F din 13 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, definitivă prin decizia nr. 399/26.04.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Predarea temporară a persoanei solicitate Inquieto Nicola se acordă pe o perioadă de 180 de zile calculate de la data predării efective, predare temporară pentru care acesta nu şi-a dat consimţământul. Persoana solicitată nu renunţă la regula specialităţii (…).

Predarea persoanei solicitate, pe teritoriul României, se va efectua de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul IGPR cu sprijinul unităţii de poliţie pe raza căreia se află locul de detenţie, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare (…) Convenim ca toate autorităţile judiciare italiene implicate în procedura penală de urmărire penală, care fundamentează mandatul european de arestare, executat prin amânarea predării, prin sentinţa penală nr. 53/F din 13 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, definitivă prin decizia nr. 399/26.04.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectă termenul şi perioada de predare temporară, de 180 de zile calculate de la data predării efective. Autoritatea judiciară italiană se obligă la returnarea persoanei solicitate după curgerea termenului de predare temporară, în stare de deţinere. Cheltuielile aferente preluării şi, ulterior, returnării (…)vor fi suportate de statul italian. În baza art. 103 alin. 6 şi 13 rap. la art. 58 alin. 3 din Legea nr. 302/2004, dispune arestarea provizorie a lui Inquieto Nicola în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data efectivei încarcerări. În baza (…) dispune emiterea deîndată a mandatului de arestare. Ia act că persoana solicitată nu a mai consimţit la predarea sa către autorităţile judiciare din Italia, conform mandatului european de arestare emis de către acestea. Constată că în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare, persoana solicitată a fost reţinută şi arestată preventiv în perioada 12 aprilie – 26 aprilie 2018. Cu contestaţie în termen de 24 ore de la pronunţare în ceea ce priveşte arestarea şi în termen de 5 zile de la pronunţare pentru celelalte dispoziţii”, se precizează în decizia pronunţată azi de curtea piteşteană.

Tot azi, judiciarişti ai Serviciului Investigaţii Criminale Argeş au mers acasă la Inquieto şi l-au înştiinţat despre hotărârea instanţei, iar acesta nu a comentat. Afaceristul a fost încătuşat şi dus pentru a doua oară în arestul poliţiei judeţene, iar din informaţiile pe care le deţinem avocaţii săi au şi contestat decizia de arestare. Dacă acţiunea va fi respinsă, autorităţile judiciare au la dispoziţie 10 zile pentru a-l prelua pe bărbat.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar