Un tânăr argeşean a trecut pe lângă moarte după ce s-a electrocutat şi a căzut într-un canal, ulterior fiind transportat şi internat la Spitalul Judeţean. El este în stare stabilă dar va rămâne câteva zile internat sub supraveghere.Incidentul a avut loc ieri în jurul prânzului, când Alexandru Corbu, în vârstă de 25 de ani, din Topoloveni, a plecat să pescuiască la o baltă din Căteasca. Se pare că nu a ţinut cont că e Săptămâna Patimilor, când nu se mănâncă peşte, şi asta era să-l coste scump fiindcă, în momentul când a vrut să lanseze firul în apă, din greşeală a atins cu vârful undiţei firele reţelei de înaltă tensiune. În clipa următoare s-a format un arc electric extrem atât de puternic, încât tânărul a fost aruncat într-un canal de vreo 2,5 m adâncime. Chiar dacă a suferit arsuri la mână şi la picior, pe unde a intrat şi ieşit curentul electric, flăcăul a avut noroc cu carul că a scăpat cu viaţă. Alţi pescari aflaţi în apropiere au sunat la 112 şi pe malul bălţii a sosit ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă. „În urma şocului produs de electrocutare, pacientul a căzut în canalul betonat de la marginea lacului. Recuperarea lui a fost destul de dificilă ţinând cont de adâncimea canalului, dar până la urmă a fost scos şi adus la spital. A suferit mai multe contuzii toracice, de coloană lombară şi de membre, dar este stabil şi conştient. Electrocutarea nu a produs afecţiuni de organe care să-i pună viaţa în pericol şi nu ne facem griji din acest punct de vedere. Va rămâne internat câteva zile, întrucât necesită să fie supus mai multor investigaţii de specialitate”, a declarat dr Marius Pascu, purtător de cuvând al „Judeţeanului” şi coordonator al Unităţii de Primiri Urgenţe, care a fost de serviciu pe ambulanţa de terapie intensivă mobilă.
Citeşte şi ...
Accident grav în comuna Buzoești
Pe parcursul nopții, două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță ...