În jurul orei 14,20 a zilei de ieri, o ambulanţă dotată cu incubator pentru nou-născuţi, trimisă special de la Piteşti, a pătruns în incinta stadionului orăşenesc din Costeşti. După nici 10 minute de aşteptare, pe gazon a aterizat un elicopter SMURD. Echipa medicală a coborât de la bordul aeronavei şi a urcat în ambulanţă. Acolo au evaluat stare de sănătate a unui prunc adus pe lume în cursul dimineţii. În scurt timp, micul pacient a fost urcat în elicopter şi conectat la aparatura de monitorizare, iar aparatul de zbor a decolat către Capitală. Înainte de decolare, medicul ne-a declarat. “Este vorba despre un băieţel născut la Costeşti prin cezariană, care nu are perete abdominal. Pruncul este intubat, e stabil hemodinamic şi va fi transportat la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti pentru intervenţii de specialitate, iar prognosticul este bun”.
Val.N. Foto : Mihai Neacşu
Citeşte şi ...
Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni.Au fost aplicate 287 de sancțiuni
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de ...
Foto Press 24









