Acasă / EVENIMENT / NOUL AN ȘCOLAR, ÎN ATENȚIA POLIȚIȘTILOR

NOUL AN ȘCOLAR, ÎN ATENȚIA POLIȚIȘTILOR

Structurile Ministerului Afacerilor Interne sunt, și în acest an școlar, alături de elevi, părinți și cadre didactice. Acestea desfășoară, permanent, activități în unitățile de învațământ și în zona adiacentă acestora, pentru creșterea siguranței elevilor și cadrelor didactice.

În luna august 2024, polițiștii argeșeni au efectuat activități de verificare, atât în incinta unităților de învățământ preuniversitar, cât și în zona adiacentă acestora. Verificările polițiștilor argeșeni au vizat modul de asigurare a protecției fizice în unitățile de învățământ, respectiv pe linie de siguranță rutieră.
În urma verificărilor, a rezultat faptul că 420 de unități de învățământ dispun de sisteme de securitate, iar acolo unde au fost constatate deficiențe au fost stabilite termene de remediere.

 

Polițiștii de la rutieră au derulat activităţi educativ-preventive şi de verificare a autovehiculelor special destinate transportului școlar. 125 de astfel de autovehicule au fost reinventariate, iar polițiștii rutieri au reinstruit 112 conducători auto cu privire la conduita preventivă pe timpul efectuării transportului de elevi. De asemenea, au fost verificate existența și starea indicatoarelor de avertizare și informare, în zona staţiilor mijloacelor de transport public de persoane, prevăzute cu alveole sau refugii şi a trecerilor pentru pietoni, aflate în apropierea unităţilor de învăţământ.

Pentru debutul anului școlar, au fost mobilizați aproximativ 450 de polițiști, de ordine publică, rutieră, proximitate, siguranță școlară și prevenire. Aceștia au acționat pentru fluidizarea traficului rutier în zonele adiacente unităților de învățământ, pentru asigurarea unui climat de siguranță publică și au asigurat o prezență activă, în cadrul festivităților de deschidere a anului școlar.

Începând cu această săptămână, vor fi efectuate și controale în trafic, care vor viza verificarea stării psihofizice a conducătorului autovehiculului de transport școlar, inclusiv prin testarea cu apartele alcooltest și verificarea utilizării centurilor de siguranță. Controalele vizează atât respectarea normelor rutiere, cât și legalitatea efectuării transporturilor de elevi. De asemenea, un obiectiv important îl reprezintă prezența polițiștilor rutieri în zona unităţilor de învăţământ, amplasate în zone intens circulate și asigurarea unei fluențe la orele de intare și ieșire de la cursuri, pentru creșterea gradului de siguranță.

Anul trecut, polițiștii Biroului Siguranță Școlară Argeș și cei din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, alături de instituțiile partenere, au derulat mai multe proiecte pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ, activități ce vor fi continuate și în acest an școlar.
Au fost desfășurate, de către polițiști, 1.812 activități informativ-preventive, de care au beneficiat aproximativ 25.000 de elevi, cadre didactice și părinți. Activitățile au vizat aspecte privind prevenirea absenteismului școlar, fenomenului de bullying / cyber bullying, consumului de droguri, traficului de persoane, infracțiunilor comise cu violență, infracțiunilor contra patrimoniului, respectarea regimului circulației rutiere și respectarea legislației referitoare la răspunderea penală a minorilor.

La debutul anului școlar în curs, a fost lansată, de către Ministerul Afacerilor Interne, Campania națională ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, campanie adresată minorilor pentru conștientizarea faptului că pasivitatea în fața agresiunilor și infracțiunilor înseamnă încurajarea acestui fenomen. În mediul școlar sau în afara acestuia, în viața reală sau în cea virtuală, copiii trebuie să cunoască faptul că se pot adresa unui adult de încredere de îndată ce întâmpină dificultăți. Le dorim tuturor un an școlar cu realizări, în siguranță!

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar