Acasă / SOCIAL / Noul Duster prezentat în premieră mondială

Noul Duster prezentat în premieră mondială

Prezentat în premieră mondială pe 12 septembrie la Salonul Auto de la Frankfurt, iar publicului pe 24 septembrie la Renault Day organizat la Mioveni, noul Duster, cel mai bine vândut model al gamei Dacia la nivel internaţional, a fost testat, zilele trecute, de o echipă de jurnalişti români pe şosele din sudul Greciei.

Lansare Duster Grecia (8)Motorizări la alegere
Am fost unul dintre (doar) cei trei jurnalişti argeşeni desemnaţi de conducerea companie să facă parte, joi şi vineri, din echipa de testare a noului produs realizat la Mioveni. Imediat ce am aterizat la Atena, a urmat un scurt instructaj, apoi maşinile au fost luate în primire şi am avut la dispoziţie două versiuni: Prestige 4×2 benzină TCe 125 CP, cutie de viteze manuală în şase trepte, respectiv Prestige 4×2 diesel dC1 110 CP, cutie automată dublu ambreiaj EDC. În prima zi am optat pentru „benzinara” de 125 CP şi am pornit la drum.

Lansare Duster Grecia (7)La drum
Imediat ce am plecat de pe loc, sistemul de navigaţie a şi început să de indicaţii, în limba română, cu privire la traseul pe care-l aveam de urmat. Atât de bine era pus la punct, încât chiar şi un novice se descurca fără probleme şi fără teama de a rata ruta. Şi dacă o rata, tot navigaţia intervenea prin reconfigurarea rapidă a traseului. Pentru a putea constata cum se comportă noul Duster, au fost incluse diverse porţiuni de drum, de la autostradă la drumuri expres, naţionale şi mai ales locale. Fiind voba despre testarea unui SUV conceput să facă faţă celor mai dificile situaţii, prin stabilirea unor trasee în majoritate pe drumuri neasfaltate de la marginea localităţilor – un fel de centuri ocolitoare – organizatorii şi-au atins scopul propus. Am traversat grădini şi bălţi, proprietăţi şi livezi neîmprejmuite, am urcat pe dealuri străbătând zone accidentate, am coborât pe văi rulând pe şleauri sau pe piatră extrem de alunecoasă. Din loc în loc am întâlnit turme de oi şi ciobanii se uitau miraţi la noi, parcă întrebându-se ce-om căuta pe-acolo.

Veleităţi de căţărător
Ochind, cum se zice, din mers câteva pante accentuate, am părăsit deliberat traseul dictat de navigaţia de bord şi m-am aventurat pe un fel drumuri, mai mult nişte poteci ceva mai late. Strecurându-mă printre tufişuri dese şi pe sub crengi de copaci, am vrut să văd dacă maşina face faţă. Mărturisesc sincer că am rămas plăcut impresionat de comportamentul maşinii. Noul Duster a dovedit reale calităţi de căţărător, urcând fără probleme drumuri în coastă greu de abordat pe jos, dară-mi-te pe roţi. Şi asta, atenţie, cu un vehicul 4×2, adică doar cu tracţiune faţă! Am constatat că motorul 1,2 TCe oferă parformanţe remarcabile, urcă uşor în ture în perfectă armonie cu transmisia manuală bine etajată în toate cele şase trepte.

Lansare Duster Grecia (1)Răsărit de soare în golf
Se însera când am ajuns la Hotelul „Cape Sounio” amplasat într-o pădure de pini pe malul mării. Întâmpinaţi de personalul extrem de amabil, fiecare membru al grupului a fost urcat într-o maşinuţă electrică şi condus la bungalourile de culoarea teracotei răspândite printre măslini şi alei pavate cu piatră. După o întâlnire cu reprezentanţi ai Renault şi Dacia, care au făcut o prezentare completă a noului Duster, a urmat o noapte de binemeritată odihnă. Dimineaţa am avut ocazia să admirăm un splendid răsărit de soare, care punea în valoare Templul lui Poseidon, dar pe care din lipsă de timp n-am avut timp să-l vizităm.

Lansare Duster Grecia (5)Un munte de marmură
Un mic dejun frugal a fost suficient şi am plecat din nou la drum. De data asta la volanul unui Duster dCi cu transmisie automată EDC. Traseul, de 75 km, a fost în mare parte similar celui de la sosire, adică tot drumuri în majoritate neasfaltate, bălţi, dealuri, stânci, livezi, terenuri desfundate etc. Nu mi-a trebuit mult ca să constat că şi această versiune de motorizare face faţă solicitărilor, inclusiv plecări de pe loc în pante accentuate pe teren suficient de alunecos. După vreo oră şi ceva am ajuns la carierele Dionysos. Imaginea era de-a dreptul impresionantă: un munte de un alb orbitor în bătaia soarelui de unde se extrage marmură de ce mai bună calitate. Fiind o zonă deosebit de periculoasă, cu pereţi verticali, personalul de securitate a delimitat zonele de acces interzicând orice apropiere de abrupt şi fiecăruia dintre noi i-a fost înmânată o cască de protecţie, a cărei purtare era obligatorie pe tot parcursul vizitei.

Lansare Duster Grecia (3)Ateliere 4×4 la carieră
A urmat cel mai aşteptat moment al zilei: atelierele 4×4. Asistat de un specialist al Renault, am urcat la volanul unui Duster 4×4 diesel dCi 110 CP cu transmisie manuală şi am început scurta, dar nemaipomenit de plăcuta aventură pe un traseu off-road. Cu sistemul de traţiune integrală cuplat, am trecut mai întâi peste nişte obstacole uşor de abordat, apoi am urcat pe o basculă metalică şi când am ajuns în vârf, aceasta a coborât exact ca o cumpănă din locurile de joacă pentru copii şi a readus maşina cu roţile pe sol. O trecere pe peretele înclinat la limita răsturnării, o urcare în pantă lipsită de vizibilitate, traversarea unei bălţi adânci, curbe cu viraje strânse, repetate, tot în urcare urmate de un ocol, reintrarea în poligon, abordarea unei porţiuni atât de accidentate, încât maşina a rămas suspendată pe trei roţi, o altă coborâre cu şerpuire pe zonă alunecoasă şi în final coborârea către punctul de plecare. Cu sistemul de asistare cuplat, comenzile au fost preluate de calculator şi am lăsat libere pedalele de frână, acceleraţie şi ambreiaj. Nu s-a întâmplat absolut nimic, fiindcă noul Duster a făcut totul singur.

Lansare Duster Grecia (2)Despre maşină
Noul Duster este cu totul altceva decât predecesorul său. Interiorul, complet refăcut, se remarcă prin calitatea materialelor, net superioară versiunilor anterioare. Sistemul multimedia, cu ecran amplasat în mijlocul planşei centrale, este dublat de comenzi sub forma unei claviaturi pentru toate funcţiile. În premieră este disponibilă climatizare automată prin intermediul unor butoane rotative plăcute la atingere, un schimbător de viteze cu inel cromat care arată foarte bine. Volanul cu patru spiţe, reglabil pe verticală şi în profunzime, înglobează comenzile computerului de bord şi e îmbrăcat în piele. Scaunele, complet noi, asigură un sprijin lateral mult mai bun, cel al şoferului fiind prevăzut cu cotieră, beneficiază de un şezut cu 20 mm mai lung. Sub cel al pasagerului a apărut un mic compartiment de depozitare de 2,7 litri. Sisteme moderne de asistenţă, faruri automate, lumini de zi cu led, camere video utile atât în off-road, cât şi pe traseu normal, dotarea, în premieră, cu şase airbaguri (inclusiv tip cortină), cele cinci guri de vantilaţie (trei centrale şi câte una lateral), înglobarea claxonului în butucul volanului – o altă noutate, repoziţionarea frânei de mână şi a selectorului 4×4, spaţiul interior general inclusiv pentru pasagerii de pe bancheta spate, noile jante de aliaj de până la 17 inch, flancurile laterale înălţate, evazările aripilor mai proeminente, insonorizarea superioară, direcţia electrică datorită căreia condusul devine o reală plăcere, introducerea sistemului stop&start etc sunt doar câteva dintre atuurile noului Duster.

Lansare Duster Grecia (4)Observaţii
Cu toate acestea, ar fi de făcut câteva observaţii. Acestea vizează prezenţa unui ruliu uşor supărător pe viraje în condiţii de conducere ceva mai sportivă, nevoia unui motor diesel ceva mai puternic, lipsa unei versiuni 4×4 cu transmisie automată, puntea spate semirigidă are anumite limite în conducere sportivă. Până la urmă Duster este totuşi un SUV de familie, care prin aptitudinile off-road îşi depăşeşte majoritatea rivalilor din segmentul său de clasă, dinamica fiind principalul său punct forte. În toate cele de mai sus am avut în vedere versiunea de top a noului Duster, către care, potrivit oficialilor companiei, optează peste 90% dintre clienţii români.

Preţuri
Referitor la preţuri, în funcţie de motorizări şi dotări sunt disponibile trei variante: Essential, 1,6 SCe 4×2 115 CP, care pleacă de la 12.350 euro, însă este comercializată doar în Franţa, Confort de la 13.400 euro şi Prestige care ajunge la 18.425 euro, respectiv la 18.700 euro. Preţurile sunt diferenţiate de opţionalele cu care clienţii vor să-şi doteze vehiculele, cel mai ridicat fiind de 20.200 euro, pe maşină regăsindu-se sistemul de avertizare unghi mort, camera Multi-view, card acces mâini libere, tapiţerie combinaţie piele şi piele ecologică. În ceea ce priveşte consumul, la mers normal versiunea pe benzină este sub 8 l/100 km, iar la diesel cu transmisie automată între 5,6 şi 6 l/100 km.

Val N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

incendiile la locuințe

Când totul dispare, ce mai rămâne?

Deși tragem periodic semnale de alarmă, incendiile la locuințe continuă să provoace tragedii. În primele ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar