În ziua de 12 iulie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești, sub supravegherea procurorului, au încătuşat un bărbat ca urmare a cercetărilor privind comiterea infracțiunilor de conducere fără drept (două acte materiale) și conducere sub influența alcoolului. Acesta este Marius R., are 54 de ani, şi este din municipiu.
Din verificări a reieşit că, în jurul orei 19.30 a după-amiezii de 2 iulie, bărbatul a fost depistat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe strada Nicolae Dobrin cu viteză peste limita legală în localitate, mai exact cu 97km/h. Mai mult, când agenţii rutieri i-au făcut semn să oprească, şoferul nu a tras pe dreapta şi şi-a continuat deplasarea, motiv pentru care oamenii legii au pornit în urmărirea lui reuşind să-l depisteze în scurt timp. Cu ocazia identificării, bărbatul a fost verificat cu aparatul etilotest rezultând că era băut şi avea o concentraţie de 0,53 mg/l de alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma analizelor de specialitate a rezultat că valoarea alcoolemiei în sânge depășea limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge având valoarea de 0,99 gr/l. Totodată, din verificări s-a stabilit că cel în cauză avea dreptul de a conduce anulat ca urmare a comiterii altor infracțiuni la regimul circulației rutiere, precum și faptul că era cercetat într-un alt dosar penal de conducere fără drept în urma depistării acestuia, în cursul lunii iunie 2021, pe raza județului Dâmbovița.
După administrarea probatoriului, în ziua de 12 iulie bărbatul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Citeşte şi ...
Pompierii argeșeni, la datorie de Crăciun
Încă de la primele ore ale dimineții, pompierii argeșeni acționează pentru înlăturarea efectelor negative produse ...