Acasă / EVENIMENT / O tânără din Franţa şi-a rupt glezna pe munte

O tânără din Franţa şi-a rupt glezna pe munte

La sfârşitul săptămânii trecute, salvamontiștii argeșeni și sibieni au intervenit pentru acordarea primului ajutor şi evacuarea unei persoane cu suspiciune de fractură de gleznă pe munte.
S-a întâmplat sâmbătă după-amiază în Șaua Paltinu, din masivul Făgăraş.
Potrivit salvatorilor montani, a fost vorba despre o tânără în vârstă de 21 de ani, din Franţa, venită în România împreună cu un grup de studenţi în cadrul programului Erasmus (programul Uniunii Europene în domeniile educație, formare profesională, tineret și sport pentru perioada 2021-2027; acesta oferă oportunități de mobilitate și cooperare pentru toți actorii implicați activ în domeniile menționate, fie ca persoane sau ca instituții/organizații).

Profitând de vremea frumoasă, grupul a plecat în drumeţie pe munte, iar la un moment dat tânăra a alunecat și și-a rupt glezna. Grupul în care se afla a sunat la numărul alocat Salvamont şi spre locul incidentului au pornit două echipe de salvatori din Argeș și Sibiu. Când au ajuns, salvatorii montani au constatat că victima, care nu avea experienţă, purta încălţăminte neadecvată traseelor de munte. Începută în jurul orei 14, acţiunea s-a încheiat puţin după ora 18. Turista a fost preluată de un echipaj de ambulanţă şi transportată la spital, iar restul grupului a fost adăpostit peste noapte la Baza Salvamont Argeş de la Cota 2000 de pe Transfăgăraşan.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar