Acasă / EVENIMENT / O tânără în vârstă de 18 ani a fost găsită atârnând în ştreang

O tânără în vârstă de 18 ani a fost găsită atârnând în ştreang

TanaraSpanzurata01În această după-amiază, o tânără în vârstă de 18 ani a fost găsită atârnând în ştreang şi a fost transportată la spital, dar prognosticul medicilor este rezervat. Evenimentul a avut loc într-o locuinţă de pe bulevardul Basarabilor din Curtea de Argeş, unde Ana Maria G., de 18 ani, din localitate, şi-a pus ştreangul de gât. Ea a fost descoperită de un membru al familiei care a coborât-o din ştreang şi a sunat la 112. Întrucât adolescenta prezenta semne vitale, până la sosirea echipei medicale acesta a început manevrele de resuscitare, care au fost continuate de echipajul ambulanţei. Tânăra avea puls slab şi mai întâi a fost transportată la spitalul din municipiul Basarabilor, iar de aici a fost transferată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti. Fata a fost internată în stare comatoasă pe secţia de terapie intensivă mobilă şi, cu toate eforturile depuse pentru a o salva, medicii sunt rezervaţi în ceea ce priveşte şansele de supravieţuire. Poliţiştii au deschis dosar penal şi din primele verificări rezultă că Ana Maria locuia împreună cu concubinul mamei sale. Sâmbătă, mama sa a plecat în Anglia să muncească, iar la scurt timp după plecarea sa fiica şi-a pus ştreangul de gât. Bărbatul este cel care a descoperit-o, a dat-o jos din laţ şi a început primele manevre de resuscitare. Deocamdată nu se cunosc motivele pentru care adolescenta a recurs la acel gest.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Tineri reținuți

Tineri reținuți pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj

În ziua de 23 decembrie a.c. polițștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Piteși, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar