Acasă / EVENIMENT / Oamenii legii au acționat pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19

Oamenii legii au acționat pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19

IMG-20201002-WA0004

IMG-20201002-WA0005

IMG-20201002-WA0006

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Argeș, au fost desfăşurate acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului Covid 19.La activităţile desfăşurate au participat peste 200 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

În cadrul activităților, au fost controlate 309 persoane față de care sunt instituite măsuri de izolare la domiciliu, iar în cadrul acțiunilor punctuale, au fost verificate 30 de societăți comerciale, 159 de autovehicule, dar și 30 de mijloace de transport în comun, fiind legitimate 269 de persoane. Au fost verificate, în principal, modul în care societățile comerciale aplică măsurile specifice de diminuare a riscurilor, pentru activitățile desfășurate în spațiul public, privat sau închis, care constau în purtarea mijloacelor de protecție individuală de către angajați și clienți, modul de amenajare a teraselor pentru asigurarea distanțării fizice, asigurarea accesului și participarea la evenimente a unui număr limitat de persoane. În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 500 de lei, în baza Legii 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. Recomandăm cetățenilor să respecte în continuare normelor de igienă și de conduită sanitară, măsurile de distanțare fizică şi să poarte masca de protecţie, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.  Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar