Astăzi, polițiștii Secției 1, în cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalității au organizat un eveniment, în Parcul Lunca Argeșului, intitulat „Polițistul, prietenul meu”, la care au participat preșcolari din cadrul Grădiniței Dumbrava Minunată. Micuții au fost învățați cum să circule corect, atât ca pietoni cât și ca biciclisși. Pe platoul parcului a fost amenajat un poligon care simula condiții reale de trafic și au fost instalate replici ale indicatoarelor rutiere. Copii au fost extrem de receptivi și au înțeles cum trebuie să traverseze corect strada. Aceștia au fost extrem de fericiți pentru că oamnii legii le-au explicat pe înțelesul lor toate curiozitățile. Tot astăzi, polițiștii de proximitate, cei ai Politiei Transporturi si cei ai Compartimentului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii au desfășurat activități de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului. Aceștia au fost prezenți în locuri publice, unde au atras atenția cetățenilor asupra importanței măsurilor de autoprotecție împotriva hoților.
Citeşte şi ...
De Ziua Națională, Iana Novac și Octavian Dobrotă, concert vocal-simfonic extraordinar, la Filarmonica Pitești
Filarmonica Pitești organizează joi, 28 noiembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul vocal-simfonic ...