Acasă / EVENIMENT / Ocol silvic prins în offside

Ocol silvic prins în offside

exploatare forestieră
Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol, împreună cu comisari ai Gărzii Forestiere Ploieşti – Biroul Judeţean Argeş, au constatat că reprezentanţii unui ocol silvic privat au emis documente privind exploatarea de masă lemnoasă fără ca acestea să corespundă cu exploatările realizate de fapt.
În urma activităţilor privind legalitatea activităţilor de exploatare forestieră şi a actelor de punere în valoare referitoare la acestea, s-a stabilit că reprezentanţii instituţiti în cauză ar fi întocmit, fictiv, trei acte de punere în valoare folosite pentru justificarea provenienţei materialelor lemnoase, fără ca acestea să corespundă locului unde a fost realizată exploatarea forestieră în beneficiul unei societăţi comerciale cu sediul la Vultureşti. Astfel, oamenii legii au întocmit un dosar penal referitor la întocmirea, de către tehnicianul silvic din cadrul ocolului cu pricina, a celor trei acte de punere în valoare, care nu corespund realităţii. Cercetările se desfăşoară pentru comiterea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals informatic.
De asemenea, cu ocazia verificărilor la firma din Voineşti care a folosit documentele amintite, au fost aplicate amenzi în sumă de 35.000 de lei ca urmare a expedierii, în baza documentelor de provenienţă incriminate, a nu mai puţin de 296,50 mc lemn de foc din speciile fag, carpen, anin negru şi plop. Totodată, a fost luată măsura complementară de confiscare valorică a meterialului lemnos având valoarea de 49.392,68 de lei.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar