Astazi, Cornel Penescu, fost patron al PIC SA şi finanţator al FC Argeş, a fost pus în libertate prin decizie a Tribunalului Argeş, care a respins o contestaţie a procurorilor DNA, după ce, luna trecută, Judecătoria Piteşti hotărâse ca Penescu să fie eliberat sub control judiciar întrucât executase fracţia de pedeapsă.
Contestaţie nefondată
„În temeiul art.425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti, împotriva sentinţei penale nr (…) intimat fiind Penescu Gheorghe Cornel. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului (…). Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.11.2017, la Tribunalul Argeş – Secţia penală”, se arată în hotărârea magistraţilor.
Propunere admisă
Anterior, mai exact pe 12 noiembrie, Judecătoria Piteşti a luat în discuţie propunere comisiei de liberare a Penitenciarului Moveni privind eliberarea lui Penescu. „Admite propunerea. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Penescu Gheorghe Cornel, deţinut în Penitenciarul Mioveni. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parţial pentru avocat din oficiu în sumă de 70 lei va fi suportat din fondurile MJ. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.10.2017″, se arată în soluţia pe scurt dată de instanţa piteşteană. Aşa cum era de aşteptat, procurorii Anticorupţie au atacat sentinţa, însă Tribunalul Argeş a respins acţiunea, iar Penescu a părăsit închisoarea, întrucât hotărârea de punere în libertate era executorie.
Condamnat în şapte dosare
Vă reamintim că, în martie 2015, el a fost condamnat la cinci ani de detenţie în urma contopirii pedepselor din şapte dosare penale. În vara anului trecut a primit o pedeapsă de opt ani de închisoare, după ce Curtea de Apel Ploieşti i-a aplicat, printr-o decizie definitivă, un spor de pedeapsă de trei ani. În ultimii opt ani, omul de afaceri Cornel Penescu a fost condamnat de instanţe din mai multe judeţe, printre care Tribunalele Prahova, Olt şi Teleorman, dar şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Printre dosarele celebre – care au făcut vâlvă la vremea respectivă – în care Penescu a primit pedepse cu închisoarea în regim privativ de libertate, se numără „Mită pentru arbitri”, scandalul în care Constantin Nicolescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, a fost condamnat pentru fraude cu fonduri europene, dar şi dosarul în care Antonie Solomon, fostul primar al municipiului Craiova, a fost condamnat pentru fapte de corupţie.
Emoţiile continuă
Chiar dacă ieri a fost pus în libertate, Penescu nu scapă de emoţii. În luna august a acestui an, omul de afaceri a fost trimis în judecată împreună cu fratele său, dar şi cu alţi reprezentanţi ai firmei PIC, care între timp a dispărut din peisajul comercial argeşean, într-un alt dosar privind infracţiunea de delapidare, cauza aflându-se pe rolul Tribunalului Argeş. Până atunci Cornel Penescu se bucură de libertate, având de respectat anumite condiţii prevăzute de lege în cazurile eliberărilor sub control judiciar.