După ce prefectul Radu Perianu a anunţat că raportul cu concluziile preliminare privind neregulile găsite în urma controalelor efectuate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti au fost transmise Ministerului Sănătăţii, conducerea celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ a reacţionat aducând în atenţie câteva specte.Astfel, după încetarea pandemiei au fost desființate circuitele Covid, a fost relocat Compartimentul de Pneumologie și o parte dintre spațiile eliberate au fost alocate Secției de Psihiatrie, iar pacientii din corpul nou, spațiu care era avizat de către Direcția de Sănătate Publică Argeș îndeplinind toate cerințele de funcționare, au fost readuși în Secție.
„Pacienții nu au fost în pericol, așa cum reiese din comunicatul transmis către opinia publică”, informează conducerea „Judeţeanului”. Referitor la celelalte deficiențele menționate în raport, acestea vor fi remediate odată cu finalizarea proiectului privind consolidarea și reabilitarea corpului central, când vor fi recompartimentate saloanele și înființate noi grupuri sanitare, vor fi asigurate noi prize de oxigen la fiecare pat, va fi înlocuit tabloul electric general etc. În altă ordine de idei, au fost realizate rezervoarele de apă la toate cele trei locații ale spitalului, s-a reparat instalația exterioară pentru hidranții, care nu era funcţională, au fost înlocuite mobilierul (şi parţial uşile şi ferestrele saloanelor), corpurile de iluminat şi toate aparatele radiologice, au fost instalate încă un RMN şi un CT, în limitele posibilităților fiecare salon a fost dotat cu frigider, aer condiționat și televizor etc. De asemenea, pentru că nu sunt suficiente locuri în azile/cămine, aparținătorii unor pacienți preferă să-i lase în spital, unde beneficiază de hrană, cazare și îngrijire medicală.