Acasă / EVENIMENT / Patronul pub-ului Bistro 27 a provocat un scandal de pomină dar a fost calmat cu… cătuşele

Patronul pub-ului Bistro 27 a provocat un scandal de pomină dar a fost calmat cu… cătuşele

Patronul pub-ului Bistro 27 şi al Atelier Grill a ajuns din nou în arestul Poliţiei Argeş pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice. Este vorba despre Iulian Cătălin Brânduşi, de 39 de ani, zis Elefantul, din Piteşti, care urmează să fie prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă.Marţi seară, împricinatul a mers să facă ceva cumpărături la un supermarket din zona Depoului. Din câte se pare, bărbatul era băut şi a provocat un scandal de pomină. El ar fi agresat verbal personalul magazinului şi a provocat stricăciuni la produse de pe raft, motiv pentru angajaţii au solicitat intervenşia agenţilor firmei de pază cu care unitatea are contract. La apariţia acestora, în loc să se potolească, aşa cum a fost rugat, s-a înfuriat şi mai tare începând să înjure ca la uşa cortului. Întrucât devenise violent, agenţii de pază au sunat la 112, iar la locul incidentului a sosit un echipaj al Secţiei 4 Poliţie. Întrucât nici în acest context cel în cauză nu s-a calmat şi a început să-i jignească şi pe poliţişti, oamenii legii s-au văzut nevoiţi să-l încătuşeze şi l-au condus la sediul subunităţii pentru audieri. În cursul nopţii Brânduşi a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă pentru comiterea infraţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice. Întrucât împricinatul a avut comportament agresiv şi faţă de poliţişti, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti s-a sesizat şi pentru infracţiunea de ultraj şi a deschis dosar penal în acest sens. Rămâne de văzut dacă bărbatul va fi sau nu arestat preventiv, mai ales că a comis fapta în timp ce se afla sub control judiciar pentru vătămare corporală şi părăsirea locului faptei după ce a comis un accident de circulaţie şi a fugit. Vă reamintim că, la jumătatea acestei luni, la intrarea în cartierul Trivale a avut loc un accident de circulaţie soldat cu rănirea a două femei. Iniţial s-a crezut că şoferiţa, Ionela P., de 48 de ani, director la o firmă de curierat, care conducea un Ford Fiesta, a pierdut controlul volanului şi a izbit un stâlp care a căzut peste maşină. Ulterior s-a dovedit că, după cum povesteau şi martorii, maşina a intrat în stâlp după ce a fost lovită din spate de un alt autoturism, un Mercedes înmatriculat în Bulgaria, al cărui şofer a fugit de la locul faptei. După vreo două ore de căutări Mercedesul a fost găsit înfipt intr-un cap de pod pe raza comunei Albota, apoi a fost identificat şi şoferul, nimeni altul decât Iulian Cătălin Brânduşi. La acea dată el a primit ordonanţă de reţinere, dar după o noapte petrecută în arest a fost pus sub control judiciar. Să vedem pe unde scoate cămaşa pentru isprava comisă miercuri noapte.

Val. N Foto –Video :Mihai N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Patriarhie-2

Filarmonica Pitești, aplaudată la scenă deschisă, într-un concert extraordinar la Patriarhia Română!

Instituția noastră a susținut aseară, în premieră, concertul extraordinar „Acasă de sărbători”, la Patriarhia Română. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar