În jurul orei 3 a dimineţii de ieri, magazinul unui cunoscut de telefonie mobilă, situat pe strada Republicii în zona Pieţei Centrale din Câmpulung, a fost jefuit de nişte necunoscuţi. Este vorba despre patru bărbaţi mascaţi cu cagule şi care au furat telefoanele mobile şi tabletele găsite în unitate, bunuri despre care cu siguranţă s-au gândit că le pot vinde rapid. Suprinzător, ei nu s-au atins de accesorii sau de alte obiecte, considerând probabil că sunt mai dificil de comercializat. Judiciarişti ai Biroului Investigaţii Criminale Câmpulung au demarat cercetările, urmărind imaginile de pe camerele de supraveghere. De asemenea, oamenii legii întreprind verificări pentru a stabili modul în care cei patru spărgători au intrat în magazin şi cum au acţionat. Dovadă că hoţii au avut curaj este faptul că, seara trecută, poliţiştii de la Ordine Publică ar fi desfăşurat o acţiune prin municipiul de la poalele Mateiaşului, astfel că pe străzi au fost mai multe echipaje de poliţie. Dar se pare că nu şi acolo unde s-a dat spargerea. Deocamdată nu se cunoaşte câte telefoane şi tablete au fost sustrase şi nici la cât se ridică paguba produsă. Ieri, reprezentanţi ai firmei de telefonie făceau inventarul în vederea evaluării prejudiciului, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru furt calificat.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...