Un bărbat a murit după ce, pe fondul consumului de alcool şi al unor neînţelegeri, a fost lovit de colegul său de serviciu într-o cameră de hotel. Autorul faptei a fost reţinut de oamenii legii şi încarcerat în arestul Poliţiei Argeş.Nenorocirea a avut loc în cursul nopţii de duminică, la Hotelul „Alcadibo” din centrul Piteştiului. Doi colegi de serviciu, Daniel Pădure, în vârstă de 20 de ani, din Târgu Jiu, şi Florin Marian Dat, de 43 de ani, din comuna Jupâneşti, Gorj, ambii salariaţi la firma de cablaje „Leoni” din Bascov, urmăreau meciul de fotbal dintre echipele FCSB şi Dinamo Bucureşti în holul unităţii unde fuseseră cazaţi de către angajator. În timpul partidei, cei doi au consumat o cantitate apreciabilă de alcool. La un moment dat, aceştia s-au luat la ceartă, dar discuţiile nu au început de la meciul pe care-l urmăreau, ci de la banii pe care i-ar fi dat fiecare pentru cumpărarea alimentelor şi a băuturii. Aşa cum se întâmplă de obicei în astfel de situaţii, de la discuţii aprinse până la bătaie nu a mai fost decât un singur pas. Conflictul a continuat în camera victimei, situată la etajul al treilea al hotelului, chiar lângă cea a agresorului. Într-un moment de furie, Daniel Pădure şi-a pierdut controlul şi l-a lovit violent pe Florin Marian Dat, care a căzut şi s-a lovit puternic cu ceafa de marginea patului din lemn. Lovitura i-a fost fatală bărbatului, care a rămas fără suflare. Câţiva martori au auzit scandalul, dar au crezut că totul are legătură cu atmosfera de la meci. Cu toate acestea, alţi colegi de-ai celor doi, cazaţi la acelaşi hotel, s-au dus să afle despre ce e vorba Când l-au văzut pe Daniel zăcând pe jos, au anunţat personalul de la recepţie, care la rândul său a solicitat ajutor medical şi a sesizat poliţia. Echipajul de pe ambulanţa de terapie intensivă mobilă sosit la hotel nu a mai putut face altceva decât să constate decesul victimei, care din primele date se pare că ar fi suferit o fractură de coloană cervicală. Încătuşat de judiciariştii Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş, autorul le-a spus poliţiştilor că nu şi-a dorit să se ajungă la o asemenea nenorocire, că nu şi-a dat seama ce s-a întâmplat şi că totul s-a petrecut extrem de repede. Când şi-a mai revenit din băutură, el le-a mărturisit anchetatorilor că l-a lovit şi cu picioarele pe colegul său de muncă. În timp ce era escortat către dubă, individul i-a înjurat pe jurnaliştii care aşteptau în faţa hotelului şi l-au întrebat dacă-i pare rău de ceea ce a făcut. Încadrat de poliţişti, cel în cauză avea privirea tulbure şi afişa un zâmbet larg şi tâmp pe toată faţa, semn că încă avea mintea înceţoşată de băutură. Ieri am aflat că nu doar neînţelegerile pornite de la bani au stat la baza conflictului, ci că ar fi vorba şi despre o femeie de care s-ar fi îndrăgostit amândoi. Ieri, Daniel Pădure a fost condus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş cu propunerea de a fi prezentat instanţei de judecată în vederea arestării preventive pentru infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Citeşte şi ...
,,Toamna în viziunea artiștilor contemporani”,organizată de artistul plastic Mihaela Viorela Martin
Vineri, 8 noiembrie ,ora 12,,,Galeria.art „din Pitești a fost gazda expoziției de artă plastică,,Toamna în ...