„Pentru o lume mai dreaptă și mai sănătoasă”, genericul sub care se aniversează, astăzi, Ziua Mondială a Sănătății, ne aduce în atenție faptul că sănătatea este esențială pentru toată lumea, pentru a face față provocărilor de astăzi și pentru a construi reziliența de mâine.
În contextul actual, al pandemiei de COVID-19, polițiștii argeșeni vă recomandă să conștientizați importanţa, pentru întreaga comunitate, a măsurilor necesare, precum şi efortul comun pentru limitarea riscului de răspândire a infecţiei cu Coronavirus. Abordarea constantă a unei conduite preventive, responsabile, de către fiecare persoană, este esenţială pentru a limita riscul de infectare şi transmitere.
În ultimele 24 de ore, 142 de societăți, din peste 192 de locaţii, au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți. Totodată, 113 mijloace de transport persoane au fost controlate, iar dintre acestea 111 sunt mijloace de transport public în comun. De asemenea, cei 223 de polițiști care s-au aflat la datorie ieri, au verificat, în total, 1.212 persoane.
Au fost organizate 29 de acțiuni punctuale (din care 26 de acțiuni independente ale polițiștilor, 2 acțiuni cu lucrători I.J.J. Argeș și o acțiune cu reprezentanți ai altor instituții), fiind vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.
Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 154 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 21.000 de lei, astfel:
-139 de sancțiuni, în valoare de 14.500 de lei, ca urmare a nepurtării măștii de protecție;
-15 sancțiuni, în valoare totală de 6.500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea/libera circulație (în intervalul orar 22.00-05.00).
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...