În această dimineață, procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu ofițeri de poliție judiciară ai BCCO București, efectuează 13 percheziții domiciliare, în București, Argeș și Dâmbovița, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă, trafic de persoane și complicitate la această infracțiune.La începutul anului 2023, în București, a fost constituit un grup infracțional organizat format din opt membri, care se ocupau cu camătă și trafic de persoane.În perioada aprilie 2023 – aprilie 2024, trei suspecți, inițiatorii grupului, au dat bani împrumut mai multor persoane, de la care au perceput lunar dobânzi semnificative, cuprinse între 50% și 100 %, iar pentru recuperarea datoriilor au recurs la amenințări, intimidări și chiar la violență fizică, exercitate direct sau prin intermediul celorlalți membri ai grupului.În aceeași perioadă, aceștia au recrutat, din zona Gării de Nord București, oameni fără adăpost, cu afecțiuni psihice ori vicii, pe care i-au obligat să cerșească în folosul lor material.Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală.La acțiune participă şi polițiști din cadrul BCCO Pitești și SCCO Dâmbovița precum și jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Tag-uri- . 24 A foto fotopress fotopress-24 fotopress-24.ro ia jandarmerie r
Citeşte şi ...
Accident rutier între localitățile Mușătești și Domnești
În această dimineață,pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș, alături de un echipaj al Serviciului ...